Se limpezesc apele în afacerea școlilor fără tavan

Administrator

Livia Sibișteanu, fostul inspector școlar adjunct din cadrul Insopectoratului Școlar Județean, a încercat să aducă lămuriri asupra modului în care sînt construite cele 18 școli din județ finanțate din Banii Băncii Mondiale. Referitor la reclamațiile făcute de mai mulți primari din județ, care acuzau faptul că respectivele unități de învățămînt au doar pereți și acoperiș, nu și tavane, Livia Sibișteanu spune că la mijloc este vorba de o gravă neînțelegere. „Pînă acum, toate școlile care au fost făcute cu fonduri provenite de la Banca Mondială aveau, din raționamente estetice, și tavane false realizate din plăci de rigips. Acum, la aceste școli, din raționamente economice, s-a renunțat la tavanele false din rigips și s-a păstrat doar fața acoperită cu tencuială și dată, mai apoi, cu var. Despre aceste tavane false este vorba, nicidecum despre altceva”, a afirmat Livia Sibișteanu. Fostul inspector școlar școlar adjunct a adăugat că, în opinia sa, un proiect care să aibă lipsurile contestate de primari nu ar fi avut nici o șansă de finanțare. Cît privește valoarea sumelor care s-au cheltuit pentru ridicarea celor 18 școli în județul Bacău, Livia Sibișteanu nu ne-a putut da prea multe amănunte. „Sînt lucruri pe care nu le-am știut nici noi la vremea respectivă. Lucrările au fost licitate direct prin minister”, a explicat Sibișteanu. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.