Livia Sibișteanu, fostul inspector școlar adjunct din cadrul Insopectoratului Școlar Județean, a încercat să aducă lămuriri asupra modului în care sînt construite cele 18 școli din județ finanțate din Banii Băncii Mondiale. Referitor la reclamațiile făcute de mai mulți primari din județ, care acuzau faptul că respectivele unități de învățămînt au doar pereți și acoperiș, nu și tavane, Livia Sibișteanu spune că la mijloc este vorba de o gravă neînțelegere. „Pînă acum, toate școlile care au fost făcute cu fonduri provenite de la Banca Mondială aveau, din raționamente estetice, și tavane false realizate din plăci de rigips. Acum, la aceste școli, din raționamente economice, s-a renunțat la tavanele false din rigips și s-a păstrat doar fața acoperită cu tencuială și dată, mai apoi, cu var. Despre aceste tavane false este vorba, nicidecum despre altceva”, a afirmat Livia Sibișteanu. Fostul inspector școlar școlar adjunct a adăugat că, în opinia sa, un proiect care să aibă lipsurile contestate de primari nu ar fi avut nici o șansă de finanțare. Cît privește valoarea sumelor care s-au cheltuit pentru ridicarea celor 18 școli în județul Bacău, Livia Sibișteanu nu ne-a putut da prea multe amănunte. „Sînt lucruri pe care nu le-am știut nici noi la vremea respectivă. Lucrările au fost licitate direct prin minister”, a explicat Sibișteanu. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.