Eduard ADAM
în România, toate deciziile se iau greu. Nu e vorba doar de hotărîrile cruciale, unde, într-adevăr, e bine să fii cumpătat și, înainte să dai un verdict, să ai toate elementele în față. Nu, se iau greu pînă și deciziile mai mici, care de cele mai multe ori, poate, ar urni lucrurile din loc și le-ar aduce pe un făgaș firesc. Și mă gîndesc acum la vizita lui Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, prin județ, pentru a vedea stadiul lucrărilor pentru refacerea infrastructurii distruse de inundații. Sîmbăta trecută, șantierele erau goale, fiindcă muncitorii noștri, deși e caz de urgență, nu lucrează în week-end. Constructorii au fost doar amenințați că li se vor rezilia contractele, însă nu s-a luat o decizie. Nu-i singura situație în care răul n-a fost tăiat, rapid, din rădăcină. Mi-aduc aminte că, de curînd, Casa de Asigurări de Sănătate a început să-i ia la scuturat pe medicii de familie. Cazuri în care doctorii au declarat că i-au controlat pe diverși indivizi, deși aceștia nu l-au văzut niciodată la față pe medic există. Urmează anchete, verificări și, într-o bună zi, se va decide ceva concret.
Se poate însă și mai rău. Farmaciile Medica din Bacău nu mai eliberau ieri medicamente gratuite. Deloc. Asta, deși au trecut doar trei zile de cînd a început luna octombrie. Nu se poate pune problema terminării fondurilor, însă farmaciștii au invocat că s-a schimbat din nou lista de prețuri a unor medicamente. Cei de la Casa de Asigurări spun că n-ar trebui ca asta să dea lucrurile peste cap, iar oamenilor trebuia să li se onoreze comenzile. Disputa e, însă, doar la nivel declarativ. N-a fost nimeni sancționat.
Așa-i în țara asta! Cei mai mulți sînt zmei doar cu vorba. Cînd să treacă la fapte, lucrurile se schimbă. Sancțiunile întîrzie să apară, iar pînă să vină măcar vreuna, lucrurile se reglează, și-atunci dispare motivul unei eventuale sancțiuni. Nimeni nu vrea să ia taurul de coarne și să pună ordine în lucruri. Sau, dacă se întîmplă așa, vine un altul care are puterea de a șterge totul cu buretele. Povestea se mușamalizează, iar cel care trage statul în piept o ia de la capăt. Fiindcă știe că are cine să-l acopere. Și cînd am spus asta m-am gîndit la comisarii Gărzii Financiare și la țeparii de profesie de care se ocupă. Comisarii băcăuani au tot strigat în ultimii ani că i-au întocmit dosar penal unuia sau altuia, dar cei în cauză umblă și astăzi liberi, în mașini luxoase și, foarte probabil, dau țepe în continuare. Cineva, undeva, i-a acoperit.
Pentru toate astea, și alte rele despre care n-am mai pomenit eu aici, trăim cum trăim. Degeaba ne lamentăm că o ducem greu. Se-ntîmplă așa fiindcă sîntem parte dintr-un sistem bolnav, ai cărui oameni nu vor sau nu pot să facă ordine în jurul lor. Și-o să ne mai plîngem mulți ani de-acum înainte despre sărăcia și mizeria din care nu mai izbutim să ne smulgem. Dar n-o să reușim asemenea performanțe decît atunci cînd vom ști să ne ajutăm noi pe noi, să respectăm legile, atîtea cîte sînt. Iar cînd vedem că cel de lîngă noi a dat cu flit legii, să reacționăm. Să avem curajul să reclamăm. Să ne asumăm răspunderea pentru ca cel vinovat să răspundă. Dar mă opresc aici, fiindcă asta-i altă poveste. z›lš ›z›0g÷+¶—>3·)¶— Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.