Copiii din ciclul primar care învață în spațiile din Căminul Colegiului Ferdinand I au nevoie în aceste zile de multă abilitate pentru a putea intra în clase fără să își murdărească uniformele de var sau ciment. Asta pentru că, la mai bine de trei săptămîni de la începerea școlii, lucrările de reparații nu au fost, încă, finalizate. Gheorghe Iorga, directorul Colegiului, spune că lucrările tergiversează din cauza faptului că, în momentul în care a fost dată jos tencuiala de pe pereți, s-a descoperit că sînt necesare și alte lucrări care nu fuseseră luate, pînă atunci, în calcul. „Acum, de pildă, se lucrează la înlocuirea izolației. S-a descoperit că, din cauza infiltrației tencuiala a fost afectată pînă aproape de zid”, spune directorul Iorga.
La rîndul său, Constantin Giosanu, directorul general al Primăriei Bacău, spune că lucrările suplimentare trebuiau efectuate chiar dacă acest lucru va determina o încărcare a facturilor finale. „Nu se făceau acum, se distrugea și ce fusese reparat mai înainte”, explică Giosanu. Costurile finale ale lucrărilor nu sînt știute. „Așteptăm devizele de lucrări. în acest an, pentru reparațiile din școli am rezervat din buget 35 de miliarde de lei. Ne așteptăm, însă, ca după centralizarea tuturor devizelor, costurile finale să fie cam cu zece la sută mai mari”, a mai explicat Constantin Giosanu.
Directorul Primăriei Bacău nu a explicat, însă, și de ce lucrările nu au fost demarate mai devreme. în condițiile în care constructorii și-ar fi început treaba la timp, lucrările ar fi putut fi finalizate înainte de începerea școlii, oricîte defecte ascunse ar fi fost descoperite în tencuială și zidărie. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.