Lumea românească

După chipul și asemănarea tribunului

Vasile PRUTEANU

încăpută pe mîini profane, politica românească a devenit o bîtă cu care se sparg capetele naive ale cetățenilor, mereu jefuiți de veniturile și drepturile lor. Asistăm zilnic la certuri și contre între Putere și Opoziție, la un potop de vorbe ce ne arată cît de puțin se poate spune cu enorm de multe cuvinte. Sub acestea viermuiesc, însă, încrengături uriașe de interese personale, de ambiții mascate între manierele unor ipocrizii fie surîzătoare, fie de-a dreptul grosolane și vulgare. Toate disputele publice de la noi valorifică din plin metehnele combatanților, educația precară, eșuînd adesea în țățisme de mahala și maculînd o atitudine morală ca vai de mama ei. Sîntem scuturați cu toții de febra caricaturii, de voluptatea grotescului și injuriei scabroase autohtone. E mai ușor să năclăiești în ocări, sudalme și insulte pentru că nu-i nevoie să gîndești. Le ai în sînge și le eliberezi la fiecare pas cu ușurința și nonșalanța neaoș românească. în șuvoiul de vorbe se înneacă, în plan politic, doar adevărul, scoțînd în față minciuna voalată, sub care pulsează exploziv negustoria și șantajul.
De luni de zile se urmărește înlocuirea celor doi președinți ai Camerei și Senatului, capabili să blocheze orice lege organică emisă de Putere, profitînd de o majoritate fragilă a acesteia sau de bîlbîielile Alianței D.A., clătinată de neînțelegerile dintre cele două partide care o compun – PNL și PD. E musai ca reforma mult- trîmbițată și așteptată să vină asupra noastră pe un val de greață și să miroasă urît a criptocomunism, înfipt ca un păduche în pielea națiunii. Altfel, văd că nu se poate.
Atunci cînd lumea nu te vrea demisia devine un gest de onoare. Nu e în firea urmașilor ceaușismului așa ceva. Pe tot traseul de 50 de ani al comunismului nu am auzit ca vreun ministru să demisioneze. Dacă tiranul nu-l plăcea și nu-l voia, era aruncat ca o măsea stricată. în cei 15 ani de tranziție doar Andrei Pleșu și Mona Muscă au avut demnitatea să demisioneze de la Putere. Și nu pentru că nu ar fi fost doriți, ci din motive care țin de convingerile lor intime și de principii morale de neîncălcat. Nu e cazul lui Nicolae Văcăroiu sau Adrian Năstase. Ei țin de putere pentru că au patronat jaful pe care Justiția noastră oarbă, coruptă, săracă și obedientă nu reușește să-i descîlcească ițele. Aproape nici unul dintre marii jefuitori ai bogățiilor țării nu stă după gratii, în pofida dosarelor răsunătoare și a averilor afișate cu ostentație în ochii «prostimii» spre sfidarea ei fără rușine. Nici măcar soția lui Adrian Păunescu (ucigașa a trei oameni într-un accident de circulație) nu și-a primit premiul de pușcărie cuvenit nici după mai bine de un an de la comiterea faptei. Așadar, în omul politic al societății noastre contemporane totu-i șubrezenie și vremelnicie. Cînd puterea i se urcă la cap, ia imediat locul ideilor, suscitîndu-i doar relațiile cu cei suspuși, cîrdășia și înregimentarea în structurile politice mafiote. Altfel nici nu ne-am putea explica compromițătoarea alianță dintre PSD și PRM, oricîtă dezonoare ar aduce cu sine. Ca să combată Puterea și să revină în prim-planul politicii românești, PSD-ul preferă să arate lumii un chip contaminat de vulgaritate și xenofobie, pentru că o adunătură de zurbagii poate livra susținerea necesară în lupta parlamentară.
Președintele Traian Băsescu – excedat de încetineala de melc a Legislativului și de atitudinea lui de frînar – propune un Parlament unicameral mai eficient și mai lucrativ. Poate fi un pas înainte, dar poate fi și unul greșit, care să-l ducă pe ultimul drum. Pentru că nu numai PSD-ul și PRM-ul au parlamentari după chipul și asemănarea lui Vadim. Foarte mulți dintre „corifeii” PNL și PD se află într-o consonanță de adîncime cu firea, metehnele și apucăturile acestuia. Prin afinitate de caracter, Vadim le flatează pornirile ciobănești, aroganța, semidoctismul și răbufnirile revanșarde. Mai miră pe cineva, în acest context, că un liberal afirmă de la tribuna Senatului că „de asta ne aflăm la Putere, ca să vă disprețuim!”? Insul respectiv e reflexul, subconștientul stîngaci al sedimentului paranoic de tipul lui Vadim, devenit Mitică și transformat în Hopa – Mitică. Și e croit după aceleași măsuri ca și tribunul, cu tot balastul său tenebros și latențele sale suspecte. într-un Parlament unicameral astfel de indivizi deschid imediat și iresponsabil Cutia Pandorei, ale cărei dejecții și otrăvuri sînt de pe acum previzibile. Să ne scuipăm în sîn și să zicem: „Doamne, ferește-ne pe drumul spre care ne îndreptăm!”c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!