Calendar etno

Noaptea în care îngerii coboară…

• Sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei, „Ocrotitorul României”

Sfîntul Apostol Andrei – „cel dintîi chemat la apostolie”, pe care Iisus l-a făcut „pescar de oameni” – este socotit creștinătorul dacilor și este sărbătorit la 30 Brumar. El a predicat în Scytia Minor (teritoriul de azi al Dobrogei) Evanghelia. A propovăduit creștinismul în zona Mării Negre, ducînd vestea cea bună a învierii lui Hristos. Din nefericire, a sfîrșit ca martir, fiind prins și răstignit la Patras, pe o cruce în formă de X și cu capul în jos, denumită de atunci „Crucea Sfîntului Andrei”.
Sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei în fiecare an este un îndemn și un memento la regăsirea unității Bisericii lui Hristos din primele secole creștine. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat ziua Sfîntului Andrei, ocrotitorul României, ca „sărbătoare națională din punct de vedere bisericesc”, propunîndu-se și o „sărbătorire națională nelucrătoare împreună cu ziua Națională a României, 1 Decembrie”.
Ajunul Sfîntului Andrei se mai numește și „Noaptea strigoilor”. E noaptea înfricoșătoare cînd se adună lupii iar lupoaica zămislește puii pe care îi va face de Sfîntul Gheorghe, dar și noaptea în care Sf. Andrei împarte fiecărui lup prada pentru iarna care începe. Tot în ajun, dacă vrei să nu-ți mănînce lupii vitele sau hoții să-ți fure bucatele, e bine să nu se toarcă, să nu se măture și să fie aruncat gunoiul afară și să nu dai bani cu împrumut.
Călătorii sînt ocrotiți de sfînt pentru ca la drum să nu-i atace și să nu-i mănînce lupii. Femeilor le este interzis a se spăla și pieptăna. Sarea este descîntată, după care se pune într-un ștergar gros și este îngropată sub pragul ușii grajdului, fiind dezgropată doar de Sfîntul Gheorghe, cînd este amestecată cu tărîțele vitelor pentru ca acestea să fie ferite de farmece și rele și să nu cadă pradă lupilor. Tot acum, pentru a nu se lua mana vitelor, femeile presară mac în jurul lor, după cum merge soarele, descîntînd, iar pe cornul boului din dreapta se lipește o cruce de ceară. Ușile, ferestrele, țîțînile ușilor se ung în formă de cruce cu usturoi pentru ca strigoii să nu intre în casă. Pentru a fi iertat, trebuie să dea pomană săracilor și, printre altele, să fie descîntat de mușcătura de lup: „Pleacă vîlhul la rîu / Să bea apă; / Pe cale, / Pe cărare / Se-ntînește / Cu N. / în cale / âl mușcă, / Și-l tulbură. / Păsărică, / Furnică / Se făcu / Pe bucen se sui / Bucenul se-aprinse, / Ploaia îl plouă / Și-l stinse. / Maica Precista veni, / Cu trei bețe de alun / Și un paiu de argint. / Să-i dea, / în gură să bea / Leacul să-i dea / Să rămîie N. / Curat, / Luminat / Ca aurul strecurat / Cum Dumnezeu l-a lăsat”.
Cea mai mare primejdie e a rosti în această noapte cuvîntul „lup”, pentru că imediat te poți întîlni cu el. în această noapte ies strigoii din morminte, ei fiind – după cum arăta I.A. Condrea – „ființe omenești, bărbați sau femei, care vin pe lume cu o tichie sau căiță pe cap și șira spinării prelungită în formă de coadă nu prea lungă, acoperită cu păr”. Este noaptea oamenilor-lup, noaptea vampirilor, zburătorilor și morților bestemați să n-aibă odihnă în morminte. Strigoii îi atacă pe cei care nu mănîncă usturoi, le sug sîngele și le mănîncă inima, victimile devenind ele însele strigoi.
Cum arată un strigoi? Ziua, ei sînt oameni obișnuiți, dar după miezul nopții, după ce adorm, sufletele lor părăsesc corpul care e mort și pleacă să se întîlnească cu alt strigoi la răspîntii pustii, sau unde s-au sinucis oameni. Strigoii sînt „înalți, cu ochii roșii, unghii lungi, corpul acoperit de păr și pot fi recunoscuți de cei născuți în ziua de sîmbătă. La primul cîntat al cocoșilor, strigoii intră din nou în morminte. Soțiile strigoilor, strigoaicele, dansează numai în jurul clopotnițelor de la biserici, fiind dezbrăcate și despletite. Deplasarea lor se face pe lopată sau vătraie și după ce termină jocul se bat cu limbi de melițat cînepa și cu coase. âmpotriva strigoilor, care vin și bat la ușile și ferestrele românilor, se mănîncă usturoi și se ung cu usturoi tocurile ușilor, ferestrelor, ale grajdurilor, porțile, dar și coarnele și țîțele vacilor.
Cadavrul despre care se bănuiește că ar fi strigoi se dezgroapă și în inimă i se înfinge un țăruș ascuțit, sau deasupra sicriului se va îngropa de viu un cocoș. Pînă la miezul nopții gospodinele trebuie să facă turta ciumei, iar vasele din casă se întorc cu gura în jos.
Noaptea Sf. Andrei e propice pentru vrăji și farmece. într-un vas cu apă se pun crengi de măr. Acestea, dacă înfloresc pînă la Anul Nou, atunci va fi belșug și noroc. Din ramuri se fac și sorcove pentru Anul Nou. Tot acum se măsoară 9 cești cu apă care se toarnă într-o strachină așezată sub icoane. A doua zi se remăsoară apa și dacă va fi în plus măcar un strop, va fi noroc, iar de va scădea vor fi necazuri. Fetele de măritat pun sub perne 41 de boabe de grîu. Dacă noaptea fata visează că i s-au furat, este semn că se va mărita în anul ce urmează. Pe valea Berheciului, fata de măritat se duce cu o lumînare de la Paști și privește în oglinda apei, sperînd să vadă chipul ursitului, iar altele fură sesterul de la căruța unei familii ce s-a luat din dragoste și fac vrăji cu el.
în noaptea Sfîntului Andrei vorbesc toate animalele, dar cel care le ascultă poate să moară. Acum se deschid cerurile, îngerii coboară acompaniați de cîntecele cocoșilor, alungînd duhurile rele și „…la Sfîntul Andrei crește ziua cît bobul de mei”. Așa cum este vremea în noaptea Sfîntului Andrei, așa va fi toată iarna.
în Țara Moților există tradiția zgrimțeșilor sau a solomonariilor. în noaptea cu lună plină, înțelepții scot din traista lor fermecată securea de fier cu care sparg gheața cerului. Ei sosesc călare pe bălani blînzi ca niște mielușei, avînd drept ajutoare Vîntoasele, făcînd pentru prima oară să înghețe apele, „se zămislesc punți lucitoare peste rîuri, spre bucuria copiilor”. Din caverne ies solomonarii, după 7 ani de învățătură, purtînd cu ei „Cartea Solomonăriei”. Ei sperie vîntoasele scoțînd fulgere pe nări. Vîntoasele, care pînă acum au stat ascunse în peșteri sau în butoaie, ulcioare și chiar fluierele ciobanilor, fără să „vînturească” mințile gospodarilor și ale copiilor. âmpotriva lor se folosește „iarba vînturilor” descîntînd copiii: „Vîntoaselor, ce-i răpus rămâie a vost’,/ Ce-i pă jos rămîie al nost’!”. Selecție și prezentare de Eugen ȘendreaSă-i dea, / în gură să bea / Leacul să-i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!