Ultima dintre clădirile fostei Fabrici de încălțăminte Partizanul din Bacău a căzut ieri sub loviturile bine calculate ale artificierilor. Două săptămîni de calcule și măsurători au avut drept scop final o acțiune de doar cîteva secunde. Cu două ore înainte de a apăsa butonul de declanșare a imploziei, muncitorii au verificat toate conexiunile, firele și explozibilul. Pompierii militari au asigurat paza pentru prevenirea unui eventual incendiu și toată zona a fost asigurată pentru ca nici un intrus să-și facă prezența. în doar cîteva secunde, din ultima clădire de la Partizanul nu a rămas decît un morman de moloz și un nor de praf și pulbere explozivă. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.