Dana Pricopie, purtător de cuvînt la Consiliul Județean Bacău, a avut parte în vremea studenției de o întîmplare mai puțin obișnuită. Fără să vrea, ea a ajuns să stea pentru cîteva minute la ușa unui bordel din București.
întîmplarea a fost o glumă a unui coleg. „Eram în anul doi de facultate. Eram studentă la Jurnalism și Științele Comunicării din București. într-o zi, la avizier am văzut un anunț al lui Robert Turcescu, care îmi era profesor, că organiza un curs de radio-jurnalism. La avizier era trecută și o adresă, pe strada Ștefan Furtună, unde este sediul Federației Jurnaliștilor”, ne-a mărturisit Dana Pricopie. A plecat cu un coleg la adresa cu pricina, dar nici prin gînd nu i-a trecut ceea ce avea să i se întîmple acolo. Colegul ei, mai glumeț din fire, s-a oferit să o ducă cu mașina, mai ales că știa bine zona. Dana nu a stat pe gînduri și a plecat cu zvîc, să se înscrie la curs. A ajuns la adresa indicată și, inițial, i s-a părut puțin suspect că la parterul clădirii cu etaj, de pe strada Ștefan Furtună, funcționa un magazin cu lenjerie intimă, foarte bine evidențiată în vitrine.
„Am fost puțin contrariată că Federația Jurnaliștilor și-a găsit sediu chiar în aceeași clădire cu magazinul de lenjerie intimă. Am urcat la etaj, unde bănuiam eu că e sediul și am sunat la o ușă. Personajul care mi-a deschis m-a blocat. Nu mai aveam cuvinte. Era un țigan gras, plin de lanțuri la gît, de inele, cu pălărie de văcar american. S-a uitat la mine, m-a analizat de sus pînă jos. Mai tîrziu aveam să îmi dau seama că pentru el nu aveam față de tînără aspirantă. S-a uitat lung la mine și m-a întrebat: «Haoleu, mîncați-aș, ce e cu tine aici?». Am răspuns: «Mă scuzați, domnule, aici este sediul Federației Jurnaliștilor?». A făcut ochii cît cepele și mi-a închis ușa în nas”, mai povestește despre pățania din vremea studenției Dana Pricopie.
Tînăra aspirantă la gloria jurnalistică a coborît în fugă treptele și s-a dus la mașină. Aici, surpriză! Colegul ei o aștepta tăvălîndu-se de rîs. El i-a mărturisit că o ghidase, de fapt, la un bordel și că Federația era ceva mai încolo. Toată facultatea s-a amuzat de pățania Danei, iar ei nu i-a rămas decît să se amuzeze alături de colegi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.