CONTRAPUNCT Sărăcie cu… pretenții

Eugen VERMAN

Trei băieți, n-au mai mult de 13 ani fiecare, au încins, în fața pubelelor de gunoi din preajma blocului, o „bătălie pe viață și pe moarte”. E un fel a zice „pe viață și pe moarte”, lupta lor e pașnică, teribilistă și inofensivă, în același timp. Aruncă unul în altul cu bucăți – cel puțin așa se vede, de aici, de la geam – cu bucăți, spun, de mămăligă. Cînd se nimeresc se bucură nespus și fac o gălăgie pe cinste. I-am mai văzut pe puștii ăștia, chiar pe scara mea, cerînd „o bucată de pîine”. Sînt sărmani, îmbrăcați aproape în zdrențe, nespălați, netunși, dar sînt, totuși, copii. Nu știu ce i-o fi apucat să se joace în felul ăsta, dar îmi amintesc, cu nostalgie, că și eu, cînd eram copil, mă jucam „de-a războiul”, era chiar după Război, în ograda noastră fuseseră lăsate, de soldați, niște tranșee uriașe și, acolo, ne băteam cu pietre, nu cu bucăți de mămăligă – Doamne, ce scumpă și ce rară mai era mămăliga atunci! – și mă mir cum de am rămas întreg, pentru că bătălia era în bună regulă, dacă te nimerea un pietroi de-acela în cap urmările n-ar fi fost deloc ușoare!… Puștii aceștia se bat, iată, cu bucăți de mămăligă. Gîndindu-mă la ce era odată, la lipsa acestui aliment atît de căutat și necesar pe vremea copilăriei mele de mult apuse, am coborît cu intenția se le fac observație și chiar să le întrerup „lupta”. Dar puștii m-au văzut sosind și au luat-o la fugă care-ncotro. Ajuns la locul faptei – căci am luat și găleata de gunoi cu mine – nu mică mi-a fost mirarea cînd am văzut că bucățile acelea de „mămăligă” erau, de fapt, bucăți de cozonac! Da, nu exagerez cu nimic: erau bucăți de cozonac! Perplexitatea mi-a fost întreruptă de doamna Maria, vecina de la scara B, care mi-a zis – pe drept cuvînt revoltată – că băieții fuseseră, mai înainte, și bătuseră la ușa ei și ea le-a dat, de sufletul soțului ei, un cozonac întreg. „Da, vecine, un cozonac bun, făcut de mine, cu nucă și cacao, dulce, le-am dat de sufletul lui Gheorghe, și uite diavolii ce-au putut face…!”

… În fața unei astfel de situații nici nu știi ce să mai crezi și să mai spui. Săraci lipiți pămîntului, dar needucați în spiritul respectului pentru pîinea cea de toate zilele. Iar dacă aici e vorba de cozonac, sărăcia lor devine absolut de neînțeles încît îi dau dreptate vecinei mele: „dacă-i mai prind la ușa mea, arunc după ei cu ce găsesc…!”