Mai aproape de adevăr: loviluție
Acum, la 16 ani de la înfrîngerea comunismului, deși fantoma lui mai bîntuie încă nestingherită, mascarea adevărului despre evenimentele din decembrie ’89 se datorează mai multor factori care au contribuit la ratarea acestuia, dintre care se detașează cel legat de necunoașterea, prin ascunderea realității, a modului în care s-au precipitat și s-au derulat operațiunile acelui sîngeros sfîrșit de an. Elocvente în acest sens sînt analizele întreprinse de istoricul Alex Mihai Stoenescu bazate pe o cercetare istorică amplă și publicate în lucrarea „Istoria loviturilor de stat în România”. Referindu-se la un moment-cheie al evenimentelor de atunci, respectiv la răsturnarea de la putere a clanului dictatorial, d-l Stoenescu ne dezvăluie cîteva aspecte care schimbă oarecum imaginea care ni s-a prezentat pînă acum; și anume – că am asistat doar la o revoltă spontană și atît. Și iată la ce concluzie a ajuns: „Nici generalul Stănculescu, nici generalii prezenți la locul deciziei nu au făcut publice detaliile preluării puterii de către Armată, deoarece le-a fost teamă să recunoască gestul ce părea și grav – din punctul de vedere al comportamentului unei instituții, și periculos – din punctul de vedere al imaginii. De aceea, a fost lansată teza mult mai convenabilă a trecerii armatei de partea revoluției. Această formulă se bazează, în fond, pe al doilea factor ce a favorizat întîrzierea cunoașterii adevărului – ignoranța în privința terminologiei și proceselor istorice a majorității populației. Doar cîțiva oameni avizați și educați au înțeles că orice trecere a unei armate de partea unei revoluții se numește lovitură de stat militară sau puci, și aceasta pentru că se face împotriva guvernului și a puterii existente și în folosul unei puteri noi, revoluționare. Al treilea factor obliterant a fost pus în mișcare prin folosirea de către Armată a puterii preluate și a rolului decisiv avut în răsturnarea lui Ceaușescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitățile și crimele făcute sub comanda generalului Milea pînă atunci. în sfîrșit, politizarea partizană a evenimentelor, a revoluției, a împărțit vocile în două tabere care susțin două teze total opuse și la fel de eronate: de o parte – revolta spontană, de cealaltă parte – lovitură de stat dată de Ion Iliescu și echipa lui gorbaciovistă, în decembrie 1989”.
Ce anume stă la baza acreditării afirmației că am avut de-a face cu o lovitură de stat militară? Răspunsul este dat de cele două documente care fac istoria și anume – acele ordine transmise de generalul Stănculescu, care s-a propulsat în vîrful Armatei, unul dintre ordine fiind transmis prin nota telefonică nr. 38, iar cel de-al doilea prin nota telefonică nr.39/ 22 dec.1989, acesta fiind, de altfel, „documentul fundamental și decisiv al loviturii de stat militare”, după cum afirmă reputatul istoric. Acesta este ordinul prin care se cere executarea numai a ordinelor primite de la ministrul Apărării Naționale, prin care se trece la preluarea prerogativelor comandantului suprem de către ministrul Stănculescu. Adevăratul trădător nu este generalul Milea, ci ministrul Stănculescu, care a și dat primele ordine contrare ordinelor comandantului suprem, prin intermediul indicativului RONDOUL, care era indicativul ministrului Apărării Naționale și conform căruia ordinele date au fost respectate întocmai, respectiv că trupele venite din teritorii se opresc, iar cele din București, după fraternizarea cu revoluționarii, se retrag la cazărmi. Prin ordinul 39, generalul Stănculescu îl deposedează oficial pe Ceaușescu din funcția de comandant suprem și ordonă întregii Armate să execute doar ordinele sale, fapt care se și petrece, în ciuda rugăminților lui Ceaușescu de a fi ascultat de comandanții marilor unități militare. După cum relata d-l Stoenescu – „Pe întreg teritoriul țării, forțele Armatei, la care li se alătură și cele ale Securității, fraternizează cu revolta populară, fapt ce reprezintă actul decisiv al victoriei Revoluției, lovitura de stat militară fiind pusă în slujba mișcării populare; autoritatea PCR, ca principal și unic factor de putere în stat, dispare, fiind înlocuită cu legitimitatea revoluționară, compusă din masa de oameni participanți la revolta populară împotriva regimului și din Armată, ca factor determinant al autorității, precum și din Ministerul de Interne – care trece, și el, de partea revoltei populare”. Astfel că în jurul orei 13,30 a zilei de 22 decembrie 1989, contactat de Ion Iliescu, generalul Stănculescu îl invită pe acesta la sediul MAPN, îi oferă protecție și îl recunoaște ca succesor al lui Ceaușescu, lucru pe care îl face și conducerea Securității, oferindu-i, ca și Armata, întregul sprijin.
Trecînd prin mai toate etapele tranziției fără de sfîrșit, în toți acești 16 ani de la revoluțiile din Europa de Est, cel mai clar, mai evolutiv fenomen care se poate observa, potrivit afirmațiilor unui specialist american în științe politice – este „supraviețuirea celui dintîi, nu numai a celui mai bine adaptat, fostele cadre de partid fiind extraordinar de bine plasate pentru a se adapta cu succes – împreună cu familiile lor – la schimbările din ordinea economică și administrativă. La acestea se adaugă un climat din amărăciunea psihologică, în unele locuri chiar de furie prelungită care exprimă fragmentarea emoțională a populației care nu poate identifica o soluție politică acceptabilă la problemele legate de supraviețuitorii și colaboratorii vechiului regim”.
Ce ne mai rămîne de făcut, printre altele? Pentru că începem să ne edificăm încet, încet asupra evenimentelor din decembrie ’89 și pentru a împăca taberele care susțin, pe de o parte, că a fost revoluție, iar pe de altă parte – că a fost lovitură de stat – după cum ați văzut, una militară – vom contopi cei doi termeni, revoluție și lovitură de stat într-unul singur: LOVILUȚIE! (Romulus Dan BUSNEA)înă atunci. în sfîrșit, politizarea partizană a evenimentelor, a revoluției, a împărți
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.