Astăzi, 4 ianuarie, se împlinesc 155 de ani de la nașterea celui care avea să devină patronul spiritual al uneia dintre cele ami importante instituții de învățămînt tehnic din județul Bacău, Colegiului tehnic „Petru Poni” din Onești. Petru Poni a fost unul dintre fondatorii școlii românești de chimie și autorul primelor manuale de fizică și de chimie în limba română. Chimist și mineralog, profesor la Universitatea din Iași, savantul a fost și membru al Academiei Române. A efectuat primele cercetări asupra compoziției chimice a mineralelor din țara noastră, două minerale noi și a înființat primele laboratoare de chimie și fizică de la noi.
În 1878 a fost numit profesor la Universitatea din Iași, unde a predat timp de 33 de ani. Sub conducerea sa, un mare număr de tineri și-au însușit dragostea pentru știință, precizia și conștiinciozitatea. Din școala lui Petru Poni au ieșit și profesori renumiți de chimie și chimiști învățați, care au dus cu demnitate și pricepere mai departe studiul chimiei – P.Bogdan, Anastasie Obregia, N. Costăchescu, Gh. Spacu, Radu Cernătescu, C.V. Gherghiu. Pentru meritele sale didactice și științifice a fost ales membru al Academiei Române (1889) și apoi președintele ei și a fost numit în trei rînduri ministru al Instructiunii. Poni s-a izbit de lipsa materialelor didactice și a manualelor, ceea ce explică de ce primele sale preocupări au fost îndreptate în direcția lichidării acestor lacune. În 1869 i-a apărut „Cursul de chimie elementară”, iar 5 ani mai tîrziu „Noțiuni de fizică”. Îmbunătățite periodic, aceste materiale au constituit timp de 50 de ani baza predării chimiei și fizicii în liceele din țară. Poni a elaborat și o terminologie științifică, fixînd nomenclatura chimică în limba română. Pe tarîm științific, Petru Poni este considerat fondatorul școlii românești de chimie, întemeietorul și organizatorul cercetării științifice în domeniul chimiei de la noi. Părintele chimiei minerale din țara noastră a fost, în același timp, un om progresist, un om înaintat al vremii sale. S-a stins în 1925. (Petru DONE) în liceele din țară. Poni a elaborat și o terminologie științifică, fix
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.