Plecat de la FCM Bacău după etapa a IV-a a campionatului la Diogenis Morpheu (Cipru) , Ștefan Apostol s-a întors acasă. Nu de tot, ci doar pentru a-și petrece Sărbătorile de iarnă. Crăciunul l-a prins la Pașcani, oraș în care locuiesc atît părinții, cît și socrii, pentru ca Revelionul să-l facă acasă, alături de Mariana, soția sa și Evelina, năpîrstocul venit pe lume în urmă cu doar cîteva luni. De altfel, pentru Fane a fost primul Revelion făcut în trei și, poate, cel mai fericit. „A fost foarte greu fără soție și fetiță, dar, de acum, situația se va schimba, pentru că le iau și pe ele în Cipru”, ne-a mărturisit Fane, care, pe 30 decembrie, s-a antrenat, singur, timp de două ore, pe terenul de lîngă Stadionul Municipal. „Antrenorii mi-au fixat un program, pe care mi se pare normal să-l repect în amănunt. Oriunde am fost, mi-a plăcut să-mi fac treaba. Fără falsă modestie, la Diogenis sînt foarte bine văzut și pentru că am dat totul. E vorba, la urma urmei, de profesionism”, a completat fostul căpitan al „taurilor”. Extrem de mulțumit de condițiile din Cipru, dar și de seriozitatea oamenilor de aici, Fane se gîndește foarte serios să-și prelungească contractul scadent în vară, singurul aspect care poate să-i schimbe planurile fiind apariția unei oferte mai avantajoase din punct de vedere financiar. Cît despre FCM Bacău, numai de bine. „Am plecat cu sufletul îndoit de aici. Aici am copilărit, aici am prieteni, dar era o ocazie pe care nu o puteam rata. Altfel, sînt convins că băieții au puterea de a se salva de la retrogradare. în ce mă privește, îmi doresc pentru 2006 să fiu sănătos să mai pot juca cîțiva ani. Dacă nu intervine nimic, cred că patru-cinci ani o mao pot duce fără probleme”, a mai spus Fane Apostol, care, astăzi, joacă cu Diogenis Morpheu în Cupa Ciprului. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.