Constantin CIOSU

La începutul fiecărui an, Organizația Mondială a Jurnaliștilor își numără morții și-și amintește de confrații aflați pe nedrept în închisori. Acesta e, cred, momentul cel mai potrivit pentru a corecta imaginea idilică pe care unii o au despre profesiunea de ziarist. Cert, aceasta e una dintre cele mai periculoase, cu numeroase riscuri, în orice fel de timp. Primul e acela de a-ți crea dușmani și de a fi, nu o dată, amenințat. Nu-l bagă în seamă, i se administrează (ca-n filme) o „sperietură”. O ignoră și pe asta, urmează atacuri mai contondente sau, după caz, mai perfide, menite „să-l scoată pe tușă”. L-a atins pe vanitos, va fi dat în judecată. Va fi acuzat de insultă, defăimare, calomnie, ultraj. A criticat o firmă, o instituție etc., directorii acestora vor sări ca arși și vor cere „drept la replică”. âi vor riposta că textul său e plin de date inexacte și de interpretări tendențioase. N-a cerut nimic nimănui, dar e considerat șantajist, profitor de mite. Acțiunea sa întîmpină rezistență. Libertatea de opinie și și libertatea de informare, pe care se bazează, se ciocnesc adesea de restricții inventate de cei ce nu suportă adevărul. Pentru o frază de pamflet ori pentru dezvăluirea unor malversațiuni e tras la tribunal. Procesele sînt ruinătoare fizic, moral și, cîteodată, material. Nu uit, de pildă, figura stupefiată a lui Ion Cristoiu, surprinsă de fotografi, cînd s-a trezit cu portăreii la ușă: veniseră să-l execute pentru „daunele morale” (400 de milioane) datorate prozatoarei Gabriela Adameșteanu. în această materie – remarc – prețurile au escaladat mereu: nu puțini inși fără pic de obraz și-au evaluat „reputația” în miliarde! Așadar, să rezum: ziaristul poate fi amenințat, agresat, condamnat, amendat, ostracizat, suspendat, expulzat (cînd e în țară străină), declarat persona non grata, obligat să plătească (singur sau în solidar cu redacția) sume pe care nu le-ar putea obține onest, din munca sa, într-un deceniu sau chiar în mai multe. Dacă n-are destulă cremene în suflet, după astfel de întîmplări, își pierde „colții”, se înmoaie: se autocenzurează sau se lasă cenzurat. Ajunge un eunuc de presă sau un biet servitor cu condeiul.
Condiția ziaristului trebuie privită cu luciditate, realist. Ziaristul nu-i scutit ca într-o zi să devină el însuși victima unor situații similare cu acelea despre care scrie: crize, fuziuni, conflicte între patronat și redacții (WAZ Balkan – „România liberă”, Ringier – „Evenimentul zilei”, Ana Maria Tinu – „Adevărul”), restructurări, concedieri (cum au fost, nu de mult, la „case mari” precum BBC, „The New York Times”, „Le Monde” etc.), monitorizări, constrîngeri făcute ca să determine plecări voluntare, presiuni politice, suspendări de licențe (OTV, TV 6 Moscova), greve („Corriere della Sera”), „dictatură managerială”, demiteri, falimentări etc. Și el poate fi acuzat de corupție, de evaziune fiscală, de neglijență, de spionaj etc.
însă una e să plătești cu leafa, alta cu libertatea, și alta cu viața. Acesta e riscul suprem, care îi pîndește, de regulă, pe ziariștii de investigație și pe corespondenții de război. în domeniile lor nu te apără nici experiența, nici reputația, ci, mai curînd, norocul. Ești drept, cinstit, îți respecți meseria, scrii ceea ce vezi, – ești incomod; trebuie să fii îndepărtat sau eliminat. Exemple? Peter Arnett, laureat Pulitzer, dat afară de la NBC după primele reportaje din Irak, Geraldo Rivera scos de la Fox News din aceleași motive, Giuliana Sgrena – împușcată, Daniel Pearl decapitat de „extremiștii islamiști”, Rafaello Ciriello ucis de armata israeliană, Tatiana Goriaceva (Ucraina) desfigurată cu acid clorhidric, Gheorghi Gongadze (tot Ucraina), Natalia Skrav (Rusia), Iosif Costinaș (România), tustrei asasinați, se pare, la comanda unor mafii locale. Mai nou, ziaristul a fost transformat în vînat, bun pentru răscumpărări grase. Sau în actor (voluntar sau din întîmplare) pentru anumite „scenarii”. Cine merge pînă la capăt, întotdeauna riscă. Nu pățesc nimic cei ticăloșiți, complici, năimiți să mintă. Recent, la unii dintre aceștia s-a referit Tim Robbins, în piesa sa „Embedded”, jucată la Londra. Ziariști – megafoane ale unei propagande criminale; personaje negative, nu eroi. a-ți crea dușmani și de a fi, nu o dată, amenințat. Nu-l bagă în seamă, i se administrează (ca-n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!