Zeci de mii de băcăuani nu au avut, ieri, nici căldură și nici apă caldă. întreruperea utilităților termice s-a datorat unor avarii la conducta principală, care transportă agentul termic de la CET spre punctele termice din oraș. „Defecțiunea a fost depistată pe 30 decembrie. Dar, pentru a nu lăsa orașul fără căldură și apă caldă, am decis să mai amînăm intervenția”, a precizat Iulian Stoica, directorul de la Termocet Bacău. Funizorii de agent termic din oraș au amînat pînă ieri repararea conductei sparte și a vanei care a cedat, manevrele impunînd întreruperea livrării căldurii și a apei calde. Sistarea a afectat peste 21.000 de proprietari, care depind de căldura și apa caldă de la CET. Potrivit directorul Stoican, reluarea furnizării căldurii și apei calde urma să se facă aseară, în jurul orei 20.00. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.