„Cred în libertate, ea e culoarea omului, cred în onoare”

„înlăuntrul meu, dincolo de mode și de timp, am rămas o adolescentă rebelă. Nu mă împac cu rutina, cu nimic din ce e conformist, convențional, inautenic. Mă definesc mai ușor prin lucrurile care-mi stîrnesc o aversiune totală. Nu-mi plac, așadar, împăiații, încuiații, ipocriții, înăcriții, bîrfitorii, cinicii, scornitorii în gunoaie, „binevoitorii” unsuroși care colportează informații ce pot distruge vieți. Profitorii, cei care cred că te ajută la un moment dat și cer apoi tribut continuu, punînd sechestru pe tine. Impostorii, cei care prin viclenie, tertipuri, abjecție s-au instalat în locuri nemeritate. Am oroare viscerală față de aceștia, dar și vizavi de răutate, egoism, vulgaritate, de mîrlănie, de prostie omenească.
Cred în libertate, ea e culoarea omului, cred în onoare. Lașii mă dezgustă. Dacă aș fi trăit în altă epocă, și aș fi fost bărbat, aș fi sărit imediat la duel, pentru că nu suport insulta, mîrșăvia, nedreptatea. Cum făcea Pușkin, căruia i se spunea «domnișorul pușcă». Sînt o fire romantică și am nevoie de poezie, de idealism în viața mea. Zodia mea, vărsătorul, e una de aer, de aceea sînt un pic cam «văzduhistă», dar cînd situația o cere, cobor pe pămînt și o rezolv, chiar cu sacrificii, pentru că am o fire luptătoare. Nu sînt o persoană comodă, am foarte dezvoltate simțul de independență, am autopropulsie”. Astfel se definește, în cîteva cuvinte, femeia de la cîrma revistei „Ateneu”, nimeni alta decît Carmen Mihalache.

„Transform durerea în carburant”

Este o prezență obișnuită în mediul cultural băcăuan. La vernisaje, la evenimentele culturale mondene, la lansările de carte, este nelipsită. âți amintește cumva de Octavian Voicu, acel devorator de cultură. Pe Carmen Mihalache, redactorul șef al revistei de cultură „Ateneu”, am întîlnit-o, după o convorbire prealabilă la telefon, la sediul publicației, aflat în aceeași clădire cu Școala Populară de Artă din Bacău. âși desfășoară activitatea într-un birou din care nu lipsesc masa de scris, veioza, două fotolii pentru oaspeți și prietenii cei mai destonici și mai fideli, cărțile. Asta, fără a mai pune la socoteală mormanul de reviste culturale și publicații care îi ocupă un sfert din spațiul de lucru, așezate pe o masă imensă, chiar lîngă ușa de intrare. Carmen este deschisă dialogului cu colegii de breaslă. între două cronici de teatru sau de artă și un articol pentru ziar, și-a găsit timp să stea de vorbă cu noi. Luîndu-și ca susținător pachetul de țigări.
Nu are emoții. în fond, este o prezență obișnuită în viața publicistică băcăuană de peste 20 de ani. Atît în presă scrisă, cît și în cea audio-vizuală. A trecut prin multe, și bune și rele, a văzut multe, dar a reușit să-și păstreze farmecul unei doamne autentice. Vorbește calm și limpede. Ori de cîte ori aduce în discuție un subiect, se ferește a da verdicte categorice. De fapt, nu cred că există cineva care să și-o imagineze pe Carmen Mihalache altfel decît liniștită. „Cînd mi s-a întîmplat ceva rău, am încercat să transform durerea în carburant. încravașez forță și prospețime pentru o altă deschidere, un alt început, o nouă naștere, chiar dacă cu mari melancolii. âmi caut și îmi găsesc mereu refugii, care m-au salvat de la momentele urîte”, avea să ne spună ea.nei doamne autentice. Vorbește calm și limpede. Ori de cîte ori aduce în discuție un subiect, se ferește a da ve

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!