La Primăria din Moinești au fost angajate ilegal 12 persoane. Numirea acestora în funcții a fost făcută în baza deciziilor primarului, din luna iulie a acestui an. Oamenii au muncit pînă acum, cînd, în urma unor verificări ale Corpului de control al Prefectului, s-a descoperit că sînt angajați ilegal și, drept urmare, trebuie să părăsească locurile de muncă.
„Primarul Vasile Ailincăi a semnat 12 decizii, prin care au fost angajate 12 persoane în primărie. Posturile sînt, însă, de funcționari publici, dar oamenii au fost angajați pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată. Acest lucru este ilegal, pentru că, în baza legii, posturile trebuiau scoase la concurs cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). în plus, s-a încălcat și Codul Muncii, deoarece contractele de muncă pe perioadă determinată se încheie numai în anumite condiții”, ne-a declarat Mioara Manea, directorul Direcției juridice de la Prefectura Bacău. Aceasta mai spune că la mijloc mai este și o altă încălcare a legii, pentru că posturile în cauză erau blocate și nu se puteau face angajări, pînă la sfîrșitul acestui an. Juriștii Prefecturii au dispus intrarea în legalitate, adică eliberarea persoanelor angajate din funcții și organizarea unui concurs, cu avizul ANFP, în 2006. Reprezentanții Primăriei Moinești susțin că au angajat aceste persoane pentru că a fost vorba de un caz de forță majoră. „Legea prevede că nu putem angaja funcționari publici decît cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dar eliberarea acestui aviz durează foarte mult. Noi am trimis adresa prin care solicitam acest aviz, dar pentru că aveam un deficit de personal și volumul de muncă era foarte mare, am găsit această soluție. De aceea au fost angajați în baza contractelor de muncă determinate, pînă primim avizul de la București”, ne-a declarat Neculai Catană, secretarul Primăriei din Moinești. în ceea ce privește salariile încasate de cei 12 angajați pînă acum, nu s-a stabilit nimic și nu se știe dacă oamenii vor fi puși să dea, sau nu, banii înapoi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.