Ovidiu PAULIUC
Ar trebui să devină tradiție ca trecerile dintre ani să includă un dram de ponderație în plus într-ale veseliei, fiindcă de multă vreme nu mai aduc nimic prea grozav. Evident, sînt și excepții, cum este acest bucureștean pe care acum o țară întreagă îl urăște, îl invidiază și îl admiră deopotrivă, după ce a jucat 180.000 de lei la Loto și a cîștigat 177 de miliarde. în rest, revelioanele ne aduc lupte de stradă, cu morți, mutilați și traumatizați psihic în urma distracției cu petarde, ne aduc indigestiile, dar, mai ales, ne aduc scumpirile. E clar, e tradiție ca începutul anului să scumpească ceva. Iar dacă începe unul, se iau toți după el. Și s-a pornit tăvălugul, cu gazele, transporturile, combustibilii. Băutura, țigările, mîncarea, of! Taxele locale, serviciile medicale, asigurările auto obligatorii. Și, printre toate acestea, își face loc din coate și accesul la cultură. Totuși, cu bunul simț cunoscut, cultura își scumpește biletul la muzeu cu numai două mii de lei. Iar ca să intri timp de cinci ani la bibliotecă, dai acum cît pe o jumătate de vodcă scandilic, care te ține mai puțin, numai cît să bați nevasta și copiii. în celălalt taler al balanței, Guvernul a pus celebra sută de lei a lui Ceaușescu. Mai exact, zece mii de lei vechi în plus la alocațiile copiilor, o recalculație pe zero a pensiilor și două sute de mii de lei vechi la salariul minim pe economie, care ajunge astfel la a 15-a parte din salariul minim pe economie din Luxemburg. Fiindcă știți, probabil, care e ideea tuturor acestor mișcări. Să ne aliniem, evident, așa cum ne tot aliniem de 16 ani încoace, și nu ne iese, și tot strîmb stăm în fața Europei. Dar tot intrăm noi în ea odată, și să vezi atunci orgie de scumpiri.
Acum, revenim la revelion, care ne-a costat, la Bacău, 600 de milioane de lei. Păi, credeați că ați staționat în fața Palatului Administrativ și ați băut șampanie pe gratis? Credeați că ați avut focuri de artificii și politicieni în mulțime, așa, pe gratis? Credeați că atîtea trupe anonime au cîntat aiurea pe scenă? Apropo, păcat că formația Compact a fost programată tocmai pentru ora două dimineața, cînd aproape toată lumea din Piața Tricolorului se risipise prin fața farfuriilor de acasă. Ei bine, toate aceste lucruri trebuiau plătite, și asta se face din bani publici. Și nu ar fi nici o problemă, fiindcă a ieșit binișor, dacă nu am fi fost nevoiți să plătim și războiul cu petarde iscat de petrecăreți, război din care, printr-o mare minune, nu a ieșit nimeni cu picioarele înainte. Acum, după ce prin țară s-au înregistrat doi morți și sute de răniți, cam ca la mineriada din septembrie 1991, vedem cum puterea se zbate să interzică petardele și bombardelele, cu un rezultat previzibil. Și cum ar putea fi altfel, dacă și anul acesta, cînd legea interzicea petardele, acestea s-au găsit la orice colț de stradă, puse pe tarabe tuciurii, la nasul patrulelor formate din polițiști clasici și polițiști comunitari.
Și, apropo de comunitari și de petarde. Cel mai bun prieten al cîinelui a avut grijă să bage strechea în patrupedele sale de companie, pe care ori le-a ghiftuit prea mult cu bucate de porc, ori le-a băgat epilepsia în cap cu pocnitorile sale. Așa că, toate clinicile veterinare din oraș sînt pline de cîini constipați și speriați, cam tot la fel ca și la spitalul pentru bipezi.
Și ca începutul de an să fie rotund, a mai venit și o zăpadă, care le-a găsit pe autorități, cum credeți? Pregătite, fiindcă zăpada nici nu a fost prea multă și a avut și bunul simț să se topească rapid. Un an nou scump și drag!deți? Pregătite, fiindcă zăpada nici nu a fost prea multă și a avut și bunul simț să se topească ra
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.