La limita acceptării
* …Și au fost sărbătorile bunătăților boierești și ale viforului în suflete!
Vin și trec, trec și vin sărbătorile!…Ele aduc, dar și lasă în multe inimi, vifor!… Pe multe mese n-au fost nici măcar firimituri la Crăciun, ca și-n noaptea de la răspîntia anilor; cu oasele înghețate, săracii – care n-au avut nici cu ce-și face turte cu julfă, au bătut, frînți de neputințe, pe la uși păzite. Au colindat pe la geamuri strălucitoare, pe sub cortine fasonate cu cetină de folii creponate, argintii, și cu urzeală de sîrme pline de becuri cu flăcări roșii, galbeme, verzi, albastre, care fug unele după altele, ca ochii hienei, prin bezna hățișurilor. Țiuiala alarmelor și hărmălaia cotoilor îndopați cu bunătăți boierești i-au izgonit pe cei sărmani, cu flendurile traistelor slinoase în care ei își cară, de-o viață, fărîmele căpătate pe la parastase.
Cînd s-a stins la ferestre pîlpîitul vesel, iar brazii au fost tîrîți la tomberoane ca niște stîrvuri despuiate, săracii au cotrobăit, dimpreună cu maidanezii tuberculoși și turbați, pentru o bomboană uitată sau pentru cetină îngălbenită cu care să dezmorțească acasă plitele sparte și rîzgîiate pe care zac, goale și fără folos, oale zoioase.
După ce am stat atîta vreme cu timpanul pe tobe și pocnitori și am trăit, la un mod foarte intens, șocul manelelor, vom fi numai ochi și urechi să vedem și să auzim ce alte grozăvii vor deține prioritatea ticluirilor de facilități pentru demnitari, în miezul unui timp în care toate speranțele populației sînt pierdute în cea mai sumbră perspectivă. Deznădăjduiți de „osînda” prezentului și de precaritatea viitorului lor, mulți dintre politicieni nu sînt, în nici un chip, mărginiți în a arăta pînă cînd și pînă unde pot spinteca prădălnicia, nesimțirea, opulența, venalitatea. înaintea sărbătorilor ei au dovedit că nu contenesc în a-și toci ascuțimea minților mustite în delirul nesațului pentru a-și spori, pînă la a da pe dinafară, privilegiile; s-a dovedit că ei nu păstrează la conserve onestitatea și recunoașterea și că nu pot face din păcat virtute, iar electoratul – neavînd cum să stoarcă roade pomului găunos, e tot mai sărac și nefericit.
Mult prea mulți adulmecă mirosul puterii, precum javrele livide ce adulmecă la ghenă un os pe care, după ce-l găsesc, îl ascund, iar opiniile politice, incoerente și demagogice, sînt ca un năvod din care nu se mai poate ieși, aruncat într-o baltă în care mișună o puzderie de pești. Toate coliziunile politice dintre demnitarii care nu găsesc un drum de principiu comun în ceea ce privește valorile esențiale și lipsa unui consens oricît de precaut într-un perimetru extins al drepturilor omului îi plasează, întotdeauna, la limita subzistenței pe cei defavorizați, a căror pondere o constituie întocmai acea categorie de populație naivă, cu conștiința viciată de aclamații politice utopice. De aceea sărbătorile – pentru unii – sînt ale bunătăților boierești, chiolhanelor, îmbuibării și dezmățului, iar pentru alții sînt ca un vifor în suflet.
Vin și trec sărbătorile!… Cad și se topesc ninsorile…! E păcat că albul ninsorilor, dizolvat din aripile îngerilor și mistuit în vălmășagul de mizerie și încrîncenare așternute pe fața lumii, se pierde… Pictorii își întorc paletele pe dos și înmoaie penelurile în spuză și catran. în plină iarnă se răstoarnă vedrele cerului și revarsă apă vînătă. Năpăstuiții vremii pun hîrdaie în poduri și înfundă spărturile caselor cu fuioare din zdrențe de haine ramolite.
Sărbătorile vin, sărbătorile trec; restul e pustiu, sărăcie și așteptare… Cît se va mai putea! (Aurel V. ZGHERAN)poduri și înfundă spărturile caselor cu fuioare din zdrențe de haine ramolite
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.