O parte dintre băcăuanii cu venituri reduse așteaptă și acum ajutorul de la stat ca să își poată plăti facturile la gaz metan. Dacă în cazul locatarilor centralizați acestea au fost trimise la asociațiile de proprietari și la furnizori, în cazul celor care își încălzesc locuințele cu gaze bonurile trebuie trimise prin poștă beneficiarilor. Și, în baza acestora, familiile cu venituri mici merg la casierie lună de lună să își achite facturile. Problema este că, deși ar fi trebuit să ajungă de două luni la destinație, unele familii nu au intrat nici acum în posesia hîrtiilor valorice care le ajută să scoată mai puțini bani din buzunar. Conducerea Direcției de Muncă și Solidaritate socială Bacău recunoaște această deficiență. „Avem cîteva sute de cazuri în care bonurile valorice au fost returnate pentru că oamenii nu au fost găsiți acasă. Noi avem un protocol cu poșta și trimitem cupoanele cu confirmare de primire. Problema este că, atunci cînd familiile nu sînt acasă, acestea revin la noi. Avem foarte multe situații în care oamenii vin la noi să întrebe de ele, pentru că nu le-au primit nici pînă acum”, ne-a declarat Gheorghe Apostu, directorul Direcției de Muncă și Solidaritate Socială Bacău. Acesta mai spune că, în cazul familiilor care nu le-au primit, cel mai bine ar fi să le ridice personal de la sediul Direcției. în afara acestora, mai sînt circa 100 de familii care nu au primit bonuri pentru că nu au ajuns la direcție. Este vorba despre familiile cu venituri între 2,9 și 3,1 milioane de lei, care vor primi 240.000 de lei subvenție, dar care mai trebuie să aștepte bonurile, din cauză că acestea nu au ajuns în Bacău.
Problema legată de faptul că nu toți beneficiarii plătesc cu bonuri valorice a fost observată și de furnizorul de gaz. „Majoritatea familiilor beneficiare au venit cu bonuri valorice, excepție făcînd cei care nu le-au primit. în Bacău sînt 6.200 de familii cărora li se acoperă circa 502.600 de RON”, spune Gabriela Prușu, purtătorul de cuvînt de la Distrigaz Nord Bacău. în total, în județul Bacău beneficiază de cupoane de încălzire a locuințelor circa 16.500 de familii. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.