Sărbătoarea Bobotezei îi readuce în preajma bisericilor pe creștinii ortodocși și romano-catolici deopotrivă. Urmînd tradiția postului din ajunul sărbătorii, credincioșii care au ținut post ieri, gustă astăzi din Aghiazma Mare. Boboteaza este sărbătoarea rînduită în amintirea botezului primit de Mîntuitorul Iisus Hristos din mîna Sfîntului Ioan Botezătorul, în apa Iordanului. în popor, mai este numită și Boboteaza.
Inventivi și generoși, moldovenii fac din această sărbătoare un prilej de bucurie. Totul începe atunci cînd preotul umblă, din casă în casă, cu Aghiazmă Mare și Icoana sărbătorii. în zona Bacăului, în general la sate, oamenii pregătesc niște turte speciale, asemănătoare celor făcute de Crăciun, numite „turtele vacii”. Ele sînt simple, făcute din făină și apă. După ce sînt amestecate cu aghiazmă mare, turtele se dau spre mîncare vacilor. Prin aceasta, oamenii sînt încredințați că vitele vor fi sănătoase în noul an. în aceeași zi, există și obiceiul stropirii cu aghiazmă a casei, a țarcului vitelor, a gradjurilor etc. Cînd termină cu gospodăria, oamenii se duc cu Aghiazma Mare în livezi și stropesc pomii fructiferi și via, pentru ca, de-a lungul noului an, să fie ferite de secetă, omizi, viermi, mană și alte boli.
Tot din ziua Bobotezii, femeile nu mai au voie să spele rufele o săptămînă, pentru că apele au fost sfințite și nu trebuie spurcate. Dacă vremea este rece, așa cum spune vorba despre „gerul Bobotezei”, la unele biserici, credincioșii fac cruci din gheață. Lîngă acestea, are loc slujba de sfințire a apei”. (Constantin GHERASIM)și via, pentru ca, de-a lungul noului an, să fie
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.