Să fim sobri

De ce nu rîd românii?…

Val MĂNESCU

Una dintre marile probleme existențiale ale contemporanilor mei este că, de la an la an, urăsc și mai rău sărbătorile. S-au scîrbit de ele într-atît, încît o sumedenie dintre cunoscuții cu care mă întîlnesc întîmplător în plimbările mele solitare pe centrul minunatului nostru municipiu, îmi mărturisesc, cu obida vulpii care n-ajunge la struguri, că și-ar săpa o groapă ca să se ascundă în ea, să nu-i mai știe nimeni, pînă trec marile chefuri care marchează sfîrșitul și începutul de an. S-au săturat de parada datinilor populare. Beculețele, brăduții, spectacolele le blochează epiglota. Agitația din magazine, la fel. Artificiile și pocnitorile îi oripilează. Mă uit la ei și-mi dau lacrimile. Anul care și-a dat ultima suflare a fost mai prost decît toți ăilalți de după ’89, le-a mers rău. Nu mai știu de unde-au scos banii de haleală și de întreținere, ca să nu mai vorbim și de rate, de hainele copilașului, de țigări, de amanta care vrea un urmaș, ca și de toate alte alea. Pe deasupra, manelele îi înnebunesc, și catelenovelele, și Vacanța mare, și petardele, și știrile astea în care nu se mai termină violurile, arestările în direct, răpirile, catastrofele, aviarele și atentatele…

Trăim într-un oraș blocat! Circulația cu mașina a devenit insuportabilă. Uite ce-i pe centru! Bară la bară. O bandă pe sens, din patru, e folosită. Ce să facă săracii ăia doi polițiști? Să pață vreun conflict cu mitocanii? Să bage Primăria o sută de secretare care să completeze procese-verbale pentru nesimțiții care-și lasă mașina de cinșpe mii de euro sub semnul de „interzis” și se duc să-și cumpere petarde și telefoane mobile și cedeuri cu regele Guță! Să-i ardă, frate, la buzunar!
Da’-i pasă cuiva? Pe naiba, dacă nu-i întreabă nimeni, nimic!
I-am ales? I-am ales! De-acu’, mai au trei ani de scaun moale, de căldurică și de păpat banii noștri. Complexul de inferioritate ar face din acest oraș o localitate pitulată stratosferic într-un zeppelin.
Dar, nu-i așa?, nu merită să renunți la vicii doar ca să mori sănătos…

Și-apoi, uită-te la tembelizor: nici Jiji nu-i individios, e de acord să fie pe locul doi. Dupe Țiriac, da’ dacă eram dupe Copos nu mai veneam la nominalizare, ce pana mea! Dacă nu eram pe locul doi, e clar că nu era bun sondaju’, n-avea criterii! Și am și Maybachul mai lung cu juma’ de metru decît a’ lu’ Cataramă. Da’ inteligența nu se măsoară cu metrul. Sunt onorabil, monșer, n-am nici o treabă cu procuratura, cu legea, am tranșat justitia, io-s războinic, cu politicienii ăștia proști de ne conduc am eu ce am!

Citez, fără nici o legătură, din Jerry Seinfeld: „Dacă ai tricoul pătat cu sînge, problema ta cea mai mare nu-s rufele murdare…”.

Românașii privesc undeva în gol cînd se-nfurie și, dacă le sună mobilul din buzunar, tresar ca electrocutați și uită pe loc ce aveau să-ți comunice. Românașii nu se mai privesc în ochi nici cînd se salută. Nici cînd ciocnesc un păhărel. Nici bancuri nu-și mai spun, poate le țin pentru ei, sau le uită instantaneu după ce le-au auzit și-au hăhăit de complezență. Bun banc, da’-l știam. Ți-e și frică să-ncerci să emiți vreo butadă, vreo vorbă ticluită ca să-l descrețești pe românaș, să-l faci să nu vadă totul atît de negru. Hîtrii au dispărut. Lumea a devenit a’ dracului de serioasă. Seriozitatea derizoriului. Îmi imaginez cît de încruntați de gînduri sînt băcăuanii mei dragi cînd își leagă șireturile la pantofi, cînd se spală pe dinți, cînd își taie unghiile, cînd își schimbă chiloții sau cînd se bărbieresc. Cu cîtă sobrietate își dau chiloții jos cînd fac dragoste și cît de meditativi sînt cînd taie porcul. Am devenit atît de importanți la gîndul că mai avem sub patru sute de zile și trebuie să ne punem șosete curate de bumbac ecologic ca să intrăm în Europa, încît nici nu ne mai putem trăi viața asta normală, cu bucuriile ei de două parale. Ne doare-n pix că dacă o luăm pe DN 1 ajungem dincolo de graniță în 2030, cu zece la oră. Iar pe Valea Oltului cad stînci încă vreo cinci ani pînă să putem rosti „la loc comanda!”. Dar e atît de important să intrăm odată în Europa!

Cum să se veselească poporul român dacă iarna asta parcă-i ca vara, n-are zăpadă, și daca zăpadă nu e, ‘geaba ai dat două milioane pe ziua de săniuș la munte. Cum să nu fim acri dacă anul acesta se măresc impozitele, că nici prețul gazelor și al electricității nu stă pe loc, dacă ne așteaptă alte inundații, alegerile anticipate, cutremurul cel mare, aviara – care o să ne facă să flămînzim serios? Colac peste pupăză, cică ne trăsnește și meteoritul ăla mare! Iar cine scapă de toate astea, nu are cum să evite sărbătorile sfîrșitului de an 2006, cînd cu toții vom fi mai bătrîni, mai introspectivi, mai analitici, mai profunzi și mai serioși cu încă un an.
Îmi vine să scriu: zîmbește azi, mîine va fi mai rău, dar nu-mi place deloc sarcasmul zbanghiului inginer Murphy. Parcă ar fi un șmecher de pe-aici, de pe Bistrița, și-ar face mișto de ceața noastră bacoviană, deasă, gri, udă și romantică.

Că se poate mai rău? Da, se poate! E posibil să te afli în situația în care să te holbezi prin hublou, legat bine de scaun cu centura de siguranță portocalie, în timp ce avionul se prăbușește, așa cum crede nentu’ Năstase că e situația guvernului. Păi, să nu cauți o groapă în care să te-ascunzi, ca să nu mai știi de nimeni?e pentru nesimțiții care-și lasă mașina de cinșpe mii de euro sub semnul de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!