Avocata Emilia Groza a fost deshumată ieri, în urma deciziei luate de procurorul Gheorghe Iancu de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău. Procurorul instrumentează dosarul deschis după ce frații Emiliei Groza au depus o plîngere în care îl acuză pe soțul acesteia, Sorin Groza, de determinare sau înlesnire a sinuciderii. Reamintim că avocata a fost găsită spînzurată pe 3 decembrie, în apartamentul său din Slănic Moldova. Contrar Codului de Procedură Penală, polițiștii din Slănic au decis să nu anunțe procurorii și medicii legiști, astfel că avocata a fost înmormînată fără să i se facă necropsie. Procurorul Iancu a decis că Emilia Groza trebuie exhumată, iar medicii legiști au investigat trupul înmormîntat acum o lună. Liniștea avocatei a fost tulburată, pentru că polițiștii din Slănic nu și-au făcut datoria și au încălcat legea.
Ora 9,30, Cimitirul Central. O liniște apăsătoare, sfîșiată la intervale neregulate de croncănit de cioară. în jur e alb, ger și pustiu. Doar un pensionar fără somn se îndreaptă spre administrație, preocupat să-și plătească pe lumea asta impozitele pentru lumea viitoare. ânțelegi, brusc, de ce Bacovia a scris „Plumb” după o vizită în același loc. Căutăm mormîntul Emiliei Groza, să facem cîteva fotografii. Ne conduce un gropar, care își pune mîinile în cap cînd aude de o deshumare. „O să dureze vreo patru ore, că pămîntul e înghețat. Și știu mormîntul, e tare adînc și o să fie mult pămînt de scos. Și mai avem cîteva dezgropări de șapte ani, azi”, ne spune omul. Ne povestește că au mai fost, demult, „dezgropări dictate de la poliție”, dar nicidată înainte de șase luni de la înmormîntare. Pe mormîntul Emiliei Groza, coroanele de la înhumare încă nu s-au ofilit de tot. Cîteva resturi de lumînări aprinse atrag atenția. „I-au făcut abia sîmbătă de 40 de zile. Oare cu ce-o fi greșit de trebuie să îi tulbure liniștea?”, se întreabă groparul. Ne abținem să îi explicăm că nu știm cu ce-o fi greșit avocata, dar știm că tocmai oameni aflați în slujba legii, polițiștii de la Slănic Moldova, au creat această situație.
O deshumare la cererea procurorilor sau polițiștilor nu este un lucru obișnuit. „Din 1997, de cînd lucrez la Administrația Cimitirelor, este prima dată cînd în Cimitirul Central se întîmplă așa ceva. Am mai auzit, în alte părți, dar, pînă acum, niciodată nu s-a dezgropat un cadavru, la solicitarea parchetului”, confirmă și Cristin Rășchitor, șeful Cimitirului Central.
Ora 10.00. Cîțiva procurori și polițiști descind dintr-o mașină. Au venit să supravegheze exhumarea Emiliei Groza, avocata ce pare să se fi sinucis la începutul lui decembrie. Procurorul Vasile Iancu, care se ocupă de dosar, anunță intenția la administrație. Ne explică că trupul va fi exhumat, dus la Serviciul de Medicină Legală, autopsiat, apoi reînhumat. „Astăzi se termină totul”, ne asigură procurorul. întrebăm dacă avem voie să facem fotografii și sîntem refuzați. Vasile Iancu nu spune nici „da”, nici „ba”, la întrebarea dacă putem merge împreună cu ei pînă la mormînt. Luăm nehotărîrea ca pe o acceptare. Plecăm împreună. Asta stîrnește furia unui polițist plătit din bani publici, care se rățoiește la noi, cum că să plecăm acasă. Domnul Puiu, ofițer specialist în omoruri în cadrul Serviciului de investigații criminale, nu are argumente pentru a interzice unui cetățean al orașului să calce pe domeniul public, dar se înfoaie ca un curcan adevărat. âl ajută doar statura, nu și legea, și pare să nu se gîndească nici o clipă că situația e creată de colegii lui, polițiștii de la Slănic Moldova, nu de ziariști.
Părăsim zona, pe principiul că din fața anumitor personaje este bine să te dai, și urcăm în blocul de lîngă gardul cimitirului, de unde privim, în voie, exhumarea. Nu putem să nu remarcăm că, în decursul orelor, mai mulți oameni trec în voie pe lîngă grupul de polițiști, procurori și gropari, fără ca nimeni să îi incomodeze. Ba, chiar, un coleg de breaslă, stă de vorbă nestingherit cu fotograful oficial al oamenilor legii.
Ora 10.30. Groparii încep să sape la mormîntul Emiliei Groza. Pămîntul de deasupra e înghețat și se lasă cu greu dus de lopată. Vreo trei oameni plătiți din taxele noastre – la fel ca și polițiștii din Slănic – se chinuie să ajungă la sicriu. Procurorul și polițiștii stau pe lîngă ei. La un moment dat, un bărbat cu părul sur, probabil un membru al familiei, vine lîngă gropari și îi „omenește”. Să aibă grijă de trupul neînsuflețit. După vreo oră, gerul de afară îi înfrînge pe oamenii legii. Aduc mașina aproape de groapă și se refugiază în ea. Puțin mai tîrziu, procurorul Iancu și polițistul Puiu părăsesc zona și se întorc cu brațele încărcate de covrigi. Foamea și frigul înving simțul datoriei. Groparii fac abstracție de frig și continuă să sape, în ritm diferit.
Ora 14.00. Groparii ajung la podul de deasupra sicriului. Scot dalele de beton. Cu pari și sfori, fac pîrghie și, în cîteva secunde, aduc la suprafață sicriul plin de pămînt. Trupul avocatei Emilia Groza este readus printre cei vii. Groparii se opintesc cu greu la sicriu. âl cară anevoie printre morminte și cruci. Fac o pauză. Și încă una. Apoi îl pun în mașina de la Medicina legală. Nici un membru din familia Emiliei Groza nu se află de față. Ora 14.30. Groparul a avut dreptate: dezgroparea a durat patru ore. Sicriul, polițiștii și procurorii care îl însoțesc părăsesc cimitirul. începe treaba medicilor legiști.
Cu siguranță nu este ușor pentru un medic legist să autopsieze un cadavru înhumat acum mai bine de o lună. Mai ales dacă ai cunoscut omul într-ale cărui rămășițe trebuie să scormonești. Necropsia Emiliei Groza a durat mai bine de o oră. Concluziile par să sune sec, dar vin să limpezească o parte dintre suspiciuni. „Trupul era aproape intact, pentru că a fost îmbălsămat. Pielea s-a conservat foarte bine, așa că am făcut examinarea în condiții bune. Concluzia noastră este că decesul s-a produs prin asfixie mecanică, am identificat semnele de asfixie. Șanțul de spînzurare din jurul gîtului este perfect. Pentru probele toxicologice, nu se poate face, însă, mare lucru, atît timp cît cadavrul a fost îmbălsămat. Oricum, noi nu avem suspiciuni, moartea s-a produs prin spînzurare”, ne-au declarat medicii legiști băcăuani. Ei spun că momentul putea fi evitat, dacă procedura în cazul unei morți violente, cum a fost cea a Emiliei Groza, era respectată.
Reamintim că polițiștii din Slănic Moldova au decis, din considerente numai de ei știute, să nu anunțe procurorii și medicii legiști despre decesul avocatei, care a fost înhumată fără să i se facă necropsie. Polițiștii au încălcat, astfel, Codul de Procedură Penală, unde reglementările sînt clare: moartea violentă sau suspectă trebuie investigată de o echipă mixtă, formată din procurori, polițiști criminaliști și medici legiști. Cine dintre polițiștii din Slănic Moldova se fac vinovați de eludarea legii se va stabili printr-o anchetă internă, demarată în aceste zile. „Nu am știut despre acest caz, am aflat din presă ce s-a întîmplat și am dat dispoziție să se facă o anchetă la Slănic. Pînă la rezultatele anchetei, nu mă pot pronunța, dar verificarea internă va stabili vinovații. Ei vor fi sancționați fie direct, cu avertizare sau mustrare scrisă, fie indirect, prin prezentarea în Consiliul de disciplină, unde se poate dispune amînarea înaintării în grad sau diminuări salariale”, ne-a declarat comisarul șef Ștefan Alexa, inspector-șef al Inspectoratului Județean de Poliția Bacău.
Comportamentul polițiștilor, la care s-au adăugat și alte elemente curioase, au stîrnit suspiciunea fraților Emiliei Groza. Ei nu s-au putut împăca cu ideea că sora lor s-a sinucis, iar suspiciunile le-au fost alimentate de lipsa necropsiei. Frații avocatei au sesizat Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău și îl acuză pe Sorin Groza, soțul dispărutei, pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Necropsia a fost necesară în acest caz, pentru a da procurorilor o imagine asupra condițiilor în care s-a produs decesul. Procurorii știu acum că Emilia Groza a murit spînzurată. Ei urmează să decidă dacă încep sau nu urmărirea penală împotriva lui Sorin Groza, sub acuzația că ar fi înlesnit sau ar fi determinat sinuciderea. (Nicoleta BICHESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.