Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a anunțat că se va ocupa, în continuare, de sesizările privind neplata, de către unii patroni, a indemnizației de creștere a copilului mic, cel puțin pînă la clarificarea degringoladei produse de modificările legislative privind acest serviciu. „Deși, de la 1 ianuarie, de achitarea concediului de îngrijirea copilului pînă la doi ani, sau pînă la trei, în cazul celui cu handicap, se ocupă exclusiv Direcția Muncii, mai multe persoane nemulțumite au depus la noi și după această dată sesizări privind neplata la termen a indemnizației oferite de stat femeilor care au născut recent sau soților lor. în aceste condiții, vom continua să facem controale la firmele incriminate, urmărind respectarea noilor prevederi și dispunînd măsuri de plată a restanțelor, acolo unde este cazul”, a declarat ieri inspectorul-șef adjunct Ion Barbu. în paralel, reprezentanții ITM vor discuta cu omologii lor de la Direcția Muncii despre modul în care se va trata cu patronii rău-platnici și, eventual, despre crearea, la nivelul ultimei instituții, a unui corp de control pentru asemenea probleme. Potrivit statisticilor, între 25 și 30 la sută din numărul de sesizări primite de ITM anul trecut se refereau la abuzuri privind achitarea indemnizației de creștere a copilului mic, unele societăți făcînd obiectul unor plîngeri repetate. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.