Punctul pe „i”

Unire, sau doar fuziune?

Catinca PIPER

• Partidul Liberal Social, viitoarea formațiune politică majoritară? n Vizionarul Cerveni a pus, în trecut, bazele viitorului partid liberal social n Calea a treia (Blair, Schroeder, Clinton) poate fi revigorată în România

Globalizarea este rezultatul firesc și inevitabil al unor procese economice al căror numitor comun este integrarea (cu sinonimele specifice: „fuziune” pentru zona economică și de afaceri, „contopire” pentru zona politică și ideologică, „unire” pentru zona social-umană a locuitorilor obișnuiți, interdisciplinaritate și transdisciplinaritate în știință, medici fără frontiere în planul carității etc.). Am mai scris la această rubrică despre identitatea de esență dintre politic, economic și etic (sugestie care i-a scandalizat masiv pe aceia care confundă politicul cu partidicul, administrativul cu politicul, afacerile cu hoția, economia politică cu marxismul și eticul cu cele 10 porunci). De fapt, cele trei dimensiuni sînt doar trei fațete sau accente ale uneia și aceleiași realități socio-umane: viața socială cu nivelul de gîndire și de acțiune generat de indivizii care o compun și de relațiile dintre aceștia. Mai exact, conținuumul politico-economico-etic este o esențializare a vieții fiecărui individ, comunități și a umanității în ansamblul său. De aceea, vorbind despre economic este inevitabil să vorbești și despre politic, iar a vorbi despre etic înseamnă a aborda simultan politicul și economicul. „Clasa politică” din România (de fapt, dimensiunea ideologică a clasei administrative) a apărut la fel de haotic și de subteran ca și clasa economică (de fapt, clasa afaceriștilor și a investitorilor „curajoși”). Cele peste 200 de partide care existau la un moment dat în România se vroiau o demonstrație grotescă și grobiană a superdemocrației care a apărut, brusc, în țara noastră imediat după uciderea dictatorului comunist. Firmele mici și mijlocii produc peste 95 la sută din PIB-ul țării. Fuziunile firmelor vor genera, cu siguranță, și coloși nemonopoliști care vor domina segmente mari de piață. În privința partidelor politice lucrurile stau cam la fel, probînd identitatea de esență și de evoluție a economicului, politicului și eticului.
La această tendință de convergere ideologică a puținelor partide politice existente în România la această oră mă voi referi în cele ce urmează. Mai întîi, o foarte scurtă retrospectivă: la începutul ultimului deceniu al secolului trecut se vorbea foarte insistent despre cea de a treia cale în ideologia politică prin contopirea ideatică (parțială, desigur) a socialismului laburist cu liberalismul conservator thatcherian în Marea Britanie, a social-democrației germane cu unele idei conservatoare și a democrației americane cu unele idei republicane. În România, pe fondul disoluției organizatorice a unor partide istorice, al luptelor fratricide între actorii principali ai schimbării de regim politic din 1989, dar și pe linia tendințelor convergiste din lume m-am făcut ecoul pozitiv al ideii de cale a treia (un fel de pol de centru mai neutru, dar mai pragmatic) în speranța eficientizării actului administrativ de la noi. Desigur, ecoul a fost nul, dar merită să amintesc aici un pionier al ideii de convergență ideologică în viața politico-administrativă a României: înființarea de către avocatul Cerveni a ceea ce majoritatea analiștilor politici susțineau a fi o „struțo-cămilă politică”: Partidul Liberal Socialist. Partidul, ca și părintele său ideologic, au dispărut, dar modelul contopirii postmoderne a contrariilor ideologice a rămas…
Recent, frica disoluției și a recăderii în nimicnicia inițială a pus pe gînduri alianța electorală Dreptate și Adevăr. După ce avocatul Stoica, fost președinte de Partid Național Liberal, a elaborat și lansat pe piață proiectul fuziunii dintre PNL și PD și după ce Tăriceanu a negat că așa ceva ar fi posibil și necesar, iată că PD (președintele Boc, sau președintele Băsescu?) preia inițiativa și anunță – cu presupusă dorință de auto(con)topire – un program de fuziune cu partenerul liberal în maximum o jumătate de an. Tăriceanu vrea unire cu PD-ul, dar cu condiția păstrării identității liberale, ceea ce ar însemna înghițirea de către PNL a PD-ului aflat în creștere în sondaje. Pentru cel care vede lucrurile de pe margine întreaga poveste cu initiațiva de contopire a celor două partide din alianță este cel puțin confuză, ciudată și cam complicată. În primul rînd, PD-ul este partidul care a participat la (aproape) toate guvernările postdecembriste, reușind să se detașeze chiar de către cei foarte apropiați (mă gîndesc aici la faptul că PD-ul nu a vrut nici în ruptul capului să fuzioneze cu celălat partid socialist din România: PDSR). Recenta propunere a PD – ului de a realiza fuziunea cu PNL – ul pare mai degrabă un ultimatum adresat liberalilor de a renunța la „identitatea liberală” și de a face o formațiune cu nume neutru. Denumirea propusă este cel puțin hazoasă dacă nu chiar neserioasă: Partidul Democrație și Adevăr (PNL-PD), pe scurt PDAPNLPD!!
De ce cred că democrații nu vor unire, ci doar fuziune prin absorbție? În primul rînd, prin ciudățenia denumirii. În al doilea rînd, prin prezervarea denumirii celor două partide – fapt care sugerează posibilitatea despărțirii și reluării ulterioare a propriilor identități. În fine, în al treilea rînd, prin neconsultarea și necomunicarea cu liberalii, ceea ce este deja un fapt foarte grav.
Dacă ar fi să fiu Casandra și nu Catinca, aș spune că denumirea firească a noului partid ar fi (va fi) Partidul Liberal Democrat, denumire existentă și în alte țări din lume, dar avînd și avantajul de a prezerva identitățile inițiale ale celor două partide. Mai mult, această denumire ar face un plus de ordine pe scena partidico-politică din România și ar pregăti (atenție!) viitoarea fuziune (pe bune) între actualul (de fapt, viitorul) PLD și reformatul PSD. Prognozez că spre sfîrșitul mandatului actual PLD-ul va scădea de la 40% – cît are acum – la 30%, iar PSD – ul va crește de la 20% – cît are acum – la 30%! Așadar, o egalitate mult prea periculoasă pentru a crede că unul sau altul dintre ele ar putea cîștiga parlamentarele și generalele, dar și pentru alcătuirea unui guvern majoritar. Alianțele ocazionale cu PC, PRM (I și II), PNG, PIN, PNTCD etc. ar fi un semn de slăbiciune și de risc asumat inutil atîta vreme cît stabilitatea politică din România anului 2008 ar fi garantată de către noul partid format prin fuziunea PLD cu PSD și care se va denumi (firesc) Partidul Liberal Social (PLS), sau (mai puțin firesc) PLSD sau PSLD. Mai vorbim peste doi ani…înia, pe fondul disoluției organizatorice a unor partide istorice, al luptelor frat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!