Cu societatea la psihanalist

Virgil MOCANU

Motto: „Nici o casă nu are temelii atît de trainice, nici o cetate nu e atît de neclintită, încît să nu poată fi răsturnate prin vrajbe și zavistii” Cicero – „De Amicitia”

Funcționarea normală a oricărei societăți umane a depins totdeauna de consensul de fond realizat între subsistemele componente, de măsura în care indivizii, grupurile sociale și instituțiile reprezentative s-au conformat, voluntar sau prin constrîngere, la normele și regulile mediului social concret istoric. Procesul integrării societale nu este, însă, lin, mai ales în societățile pluralist-democratice, unde compatibilizarea numeroaselor diferențe de interese și puncte de vedere ale actorilor sociali reclamă, cu necesitate, modalitățile neconstrîngătoare ale persuasiunii, negocierii și compromisurilor constructive. Lucrul este și mai dificil într-o societate aflată în tranziție – am numit societatea românească actuală – în care entitățile sociale competitoare, atît cît s-au putut cristaliza pînă acum, n-au vădit un apetit deosebit pentru interajustarea orientărilor și acțiunilor proprii și nici pentru realizarea unei percepții consensuale cu privire la interesele și nevoile fundamentale ale societății.
Nu se poate spune că în perioada postdecembristă au lipsit apelurile la solidaritate și coeziune socială, la consens. Numai că de la îndemn la realitate, cel puțin în acest domeniu e cale lungă. Astfel de fenomene psihosociale presupun, în primul rînd, o interacțiune socială intensă a părților implicate, transmiterea și împărtășirea de informații, de idei și valori, într-un cuvînt – comunicare reciprocă.
Lucrurile n-au putut evolua astfel întrucît a lipsit, dintru început, dramul de accepție și admisibilitate reciprocă ce i-ar fi făcut să subscrie principiului „împreună, dar diferiți”. în schimb, dezacordurile și divergențele inițiale s-au adîncit, iar conștiința rivalității și opziției ireconciliabile de opinii și interese s-a acutizat.
Ce cauze să fi determinat acest curs cînd, cel puțin formal, platformele social-politice și țintele propuse atît de Putere, cît și de Opoziție, nu diferă semnificativ? Considerăm că ar fi vorba despre următoarele: 1) perceperea reciprocă a competitorilor ca inamici, de fapt ca agenți frustratori, ca obstacole în calea satisfacerii anumitor interese și trebuințe individuale și de grup; 2) convingerea greșită sau interesată a unora că viitorul trebuie construit pe „ruinele” și nu pe „temeliile” trecutului; 3) individualizarea excesivă a scopurilor și, pe cale de consecință, cultivarea unei morale autonome, individuale și de grup, cu ignorarea normelor și regulilor eticii comunitare; 4) lipsa unui set de valori și credințe care să-i unească mai mult decît să-i despartă. Foarte probabil, ele sînt generate de particularitățile tranziției românești și, mai ales, de conștiința clară a „jucătorilor” cu privire la timpul scurt de acces la „marea împărțeală”. Ceea ce putea fi o competiție în care factorii antrenați să evolueze liber, fără a-și limita sau obstrucționa reciproc acțiunile, s-a transformat într-o confruntare cu efecte negative asupra interacțiunii sociale. Mai mult decît atît, asistăm la puseuri de escaladă a confruntării, concretizate în presiuni de conformare la norme unilateral asumate în supralicitarea discursului emoțional, încărcat de dispreț, resentimente și ostilitate, și a limbajului agresiv (insulte, invective, imprecații, calomnii etc.) utilizat uneori de oponenți cu intenții vădite de a-și cauza prejudicii psiho-morale și de imagine (intimidare, umilire, defăimare, dezonorare). Efectele nocive ale acestui tip de interacțiune socială nu se opresc, însă, la daunele psihologice și psihosociale amintite. Pe măsură ce se extinde, toxicitatea degajată atinge și structurile macrosociale, integralitatea și coeziunea lor: are loc o diminuare a încrederii populației în profesionalismul și buna-credință a liderilor și instituțiilor pe care le reprezintă, scade rata comunicării sociale, apar și iau amploare fenomenele de apatie, izolare și atomizare socială, proliferează conduitele deviante etc. Toate acestea anunță o stare de ruptură socială, care face imposibile atît agregarea subsistemelor sociale, cît și performanța societății românești, ca întreg.ntar sau prin constrîngere, la normele și regulile me

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!