O familie de pensionari din centrul municipiului Bacău are de plătit la întreținere nu mai puțin de opt milioane de lei pentru luna ianuarie. Costul nu este un accident în cazul apartamentului de pe strada Nicolae Bălcescu din Bacău, pentru că și în luna decembrie, familia respectivă a avut de achitat nu mai puțin de șase milioane de lei la utilități.
Băcăuanul Corneliu F. locuiește în blocul 12 de pe strada Nicolae Bălcescu, chiar deasupra fostei librăriei Humanitas. în scara blocului cu opt etaje sînt, în total, 27 de apartamente, dar numai familia de pensionari nu și-a montat, pînă acum, centrală termică proprie. Așa se facă că cei doi pensionari trebuie să plătească la întreținere sume astronomice, lor revenindu-le, practic, tot consumul înregistrat la intrarea în scara blocului. Soții F. sînt amîndoi pensionari și, de cînd a venit iarna, virează aproape în totalitate pensiile în contul facturilor la căldură și apă caldă. „Nu vrem să ajungem subiect în ziar. Noi ne-am plătit facturile la întreținere. Este problema noastră și încercăm să o rezolvăm așa cum putem”, a fost răspunsul doamnei F., atunci cînd am întrebat-o despre situația aberantă de a plăti la întreținere nu mai puțin de opt milioane de lei într-o singură lună.
S-au găsit vinovații
De partea cealaltă, administrația Asociației 93 Central, din care face parte blocul potcoavă de pe strada Nicolae Bălcescu, spune că situația familiei de la scara E este una singulară și se datorează faptului că familia este singura care nu s-a debranșat de la sistemul centralizat de încălzire. „în primă fază, cînd am repartizat costurile în bloc, familia avea de achitat 10 milioane de lei pe luna ianuarie. Dar administratorul a început inventarierea celor din bloc care și-au izolat sau nu țevile de la căldura centralizată și s-au reîmpărțit costurile. Așa s-a ajuns la opt milioane de lei. Dar situația nu este definitivă, pentru că acum se refac, din nou, calculele”, spune contabilul Asociației 93 Central. Inventarierea conductelor de la încălzirea centralizată, care trec prin celelalte 26 de apartamente, din scara blocului nu s-a finalizat. Administratorul Gheorghe Vîrlan spune că familia respectivă nu va plăti, în final, atît de mult, din cauză că este o situație anormală pentru care se încearcă găsirea unei soluții. Dar, pînă la definitivarea cazului, în fișa cu datorii a familiei F. este înscrisă o sumă care depășește opt milioane de lei. Problema costurilor foarte mari la apartamentele care au rămas racordate izolat sistemul centralizat de încălzire a fost ridicată și la întîlnirea dministratorilor asociațiilor cu municipalitatea și edilii orașului, dar soluțiile au întîrziat să apară.
Probleme apar și la alte asociații din oraș
Situația anormală de la asociația din centrul Bacăului nu este singulară. Și alte asociații din oraș care au blocuri cu puțini proprietari rămași la încălzirea centralizată se află în situații abernate, chiar dacă sumele nu sînt la fel de mari ca în cazul familiei F. La Asociația 24 Bucegi, spre exemplu, există situații în care oamenii au de plătit, la o garsonieră, și trei milioane de lei la întreținere. La un apartament cu trei camere în care proprietarii au montat repartitoare, facturile au ajuns, în luna decembrie, la 3,5 milioane de lei, dar există și situații în care la o suprafață de 75 mp oamenii au de achitat și cinci milioane de lei numai la încălzire. „în această situație s-a ajuns în blocurile în care cei mai mulți dintre locatari și-au montat centrale termice proprii. Agentul termic care intră în scara blocului și e înregistrat de gigacalorimetru e repartizat doar la două-trei apartamente care au mai rămas centralizate. Așa se face că suma este atît de mare numai pentru căldură”, explică administratorul Adriana Costandache.
CET spune că problema pleacă de la țevile comune
De partea cealaltă, conducerea de la CET Bacău recunoaște că sumele pe care le au de plătit o parte dintre băcăuanii centralizați sînt exagerate și nu se justifică. Dar că nu este problema societății, pentru de la furnizor agentul termic pleacă avînd același preț pentru toți consumatorii. Problema apare la repartizarea cheltuielilor în asociație, sarcină care cade în responsabiliattea administratorilor asociațiilor de proprietari. „Aceste situații nu sînt normale. Dar nu ar apărea dacă administratorii ar pune la plată toți locatarii care nu și-au izolat țevile centralizate în bloc. Pentru că nu este normal ca două familii care sînt racordate la sistemul notru de încălzire să achite tot consumul dintr-un imobil”, spune Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău.
Indiferent de declarațiile promițătoare sau acuzatoare ale unora sau altora dintre părți, un lucru este cert: în municipiul Bacău, problema repartizării costurilor utilităților a scăpat de sub control. Iar cei care au de suferit sînt familiile cu venituri reduse, care nu și-au permis să facă investiții pentru a scăpa de povara facturilor centralizate. Și care plătesc dublu sau chiar triplu în comparație cu ceilalți vecini care au avut resurse să se desprindă de încălzirea centralizată. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.