Aruncată în stradă cu acordul propriului copil

Elena C., de 72 de ani, și bărbatul ei ocupă o odaie modestă a Centrului de îngrijire și Asistență (CIA) Bacău, locul în care pensionarii și-au găsit adăpost. în spatele chipurilor senine, comune mai tuturor locuitorilor azilului, și a vocii domoale cu care fac incursiuni în trecut se ascund dureri de nevindecat, întîmplări ce i-au îmbătrînit prea repede. Drama lor, petrecută acum patru ani, e doar unul dintre cazurile în care străini sau chiar rude au profitat de vulnerabilitatea pensionarilor, pentru a-i deposeda de locuințe, aruncîndu-i în stradă.
„Necazurile au început în 2002, odată cu a doua căsătorie a fiului meu, Marian. El s-a mutat cu soția, iar eu și bărbatul meu am locuit, în continuare, împreună cu băiatul său de la prima nevastă, într-un apartament de două camere, din strada Lalelelor. într-o bună zi, lui Carmen, noră-mea, i-a venit ideea să vindem locuința noastră și să ne mutăm cu ei, iar, cu banii, ei doi să plece la muncă în Italia, că și așa vom avea nevoie de «o mînă de ajutor la bătrînețe». Văzînd că sînt reticentă, au insistat foarte mult, mai ales ea, și ne-au convins”, a povestit cu obidă Elena C. Tinerii au cumpărat o casă, undeva pe strada Alecu Russo, și s-au mutat cu toții acolo. Din acel moment, părinții n-aveau să mai cunoască liniștea. „Ne-au dat o cameră infectă, față de care fosta locuință părea paradis. Numai cîteva zile după aceea, noră-mea m-a luat din senin la bătaie, deși Marian era de față, și mi-a cerut să plec unde văd cu ochii, că noua casă e a ei. Băiatul a fost revoltat la început, dar ea l-a îmbrobodit rapid. Atunci am aflat cu stupoare că locuința era pe numele lor și în contract nu figura vreo clauză de îngrijire”, a continuat bătrîna. în următoarea perioadă, copiii au făcut orice pentru a-și alunga părinții, de la bătăi și pînă la a-i ține în frig. „Pînă la urmă, m-au evacuat, iar băiatul meu nici nu a recunoscut în fața autorităților că sînt mama lui”, a spus Elena C. Văzîndu-se fără adăpost, bătrînii au închiriat, în primă instanță, o locuință, după care au reușit să prindă un loc la azil. „Ne este bine aici, dar doare încă gestul copiilor, ca și faptul că am lucruri la ei pe care nu le pot lua, pentru că au schimbat încuietorile”, a adăugat femeia plîngînd.
Roși de boli agravate de calvarul prin care au trecut, cei doi pensionari nu reușesc să înțeleagă cum au putut fi tratați astfel de rudele cele mai apropiate. în ciuda încălcării normelor morale, nimeni nu mai poate interveni după semnarea actelor în fața unui notar.
Cazul nu este singular. Foarte mulți bătrîni au ajuns la cămin după ce s-au păcălit astfel cu rude și cunoscuți. „Potrivit normelor în vigoare, persoana vîrstnică va fi asistată în vederea unui act de înstrăinare a bunurilor ce-i aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al Autorității Tutelare a Consiliului Local. Or, cazurile pe care le-am primit la noi arată că, uneori, Autoritatea Tutelară nu este chemată la notar, fenomen explicat prin nerespectarea normelor de către notar și necunoașterea lor de către bătrîni”, a declarat directorul căminului, Victor Salomia. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!