Din statistica întocmită de lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere Bacău reiese că, de la începutul anului și pînă pe 20 februarie, pe raza județului s-au produs 17 accidente grave de circulație, soldate cu zece morți și zece răniți grav. La acestea se mai adaugă cele două evenimente rutiere petrecute marți, unul la Scorțeni și unul la Gheorghe Doja, în urma cărora alte trei persoane și-au pierdut viața. Principalele cauze ale accidentelor rutiere au fost viteza excesivă, traversarea neregulamentară, neatenția și neacordarea de prioritate. Dintre victime, doi sînt minori, nouă au vîrste cuprinse între 18 și 35 de ani, iar nouă, vîrste între 50 și 85 de ani.
Ca element de noutate, începînd cu 1 martie, Serviciul Poliției Rutiere va prezenta periodic un „top” al vitezomanilor depistați în trafic și sanctionați, precum și un top al „chefliilor” care conduc pe drumurile publice. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.