Doinița Huțu a fost pusă în libertate

Administrator

Doinița Huțu, funcționara de la Primăria Bacău, arestată preventiv pentru luare de mită, a fost eliberată de judecătorii de la Curtea de Apel Bacău. Pe 21 februarie, procurorii au cerut judecătorilor prelungirea mandatului de arestare preventivă, dar și schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată. „Procurorii au cerut schimbarea încadrării juridice pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, de la luare de mită la trafic de influență. La Tribunal, judecătorii au prelungit mandatul de arestare, noi am făcut recurs și, astăzi (ieri – n.n.), ea a fost pusă în libertate de judecătorii Curții de Apel Bacău”, ne-a spus avocatul Mihai Cliveti, unul dintre apărătorii Doiniței Huțu. Ea era funționar la Serviciul de administrare a fondului locativ și îndrumarea asociațiilor de proprietari din Primăria Bacău și a fost prinsă în flagrant, în cursul nopții de 31 august, în timp ce lua mită 1.000 de euro, pentru rezolvarea favorabilă a unei cereri de atribuire a unei locuințe. Anchetatorii au găsit asupra ei bancnotele care fuseseră inscripționate cu praf fluorescent. Huțu a fost denunțată de o femeie din Bacău, care s-a dus la Parchet și a reclamat-o că cere șpagă ca să-i facilitate obținerea unei locuințe ANL. Plecînd de aici, funcționara a fost supravegheată mai mult timp de către oamenii legii, în vederea realizării flagrantului. Acum, ea va fi judecată în stare de libertate, însă pentru trafic de influență, nu pentru luare de mită. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.