Polițiștii îi învață pe patroni să recicleze gunoiul

Administrator

Agenții economici din Bacău vor fi intregrați într-un proces de educare și conștientizare a nevoii de reciclare a gunoiului.
Biroul de Protecție a Mediului din cadrul Poliției Primăriei Bacău va dezvolta, împreună cu SOMA, societatea care asigură salubritatea orașului, un program în care agenții economici mici vor învăța să colecteze separat gunoaiele. Campania va începe pe 1 martie și se va desfășura în 62 de zone din oraș. Practic, societate SOMA va amplasa în aceste puncte europubele de un metru cub, special destinate reciclării. Acestea vor fi puse în apropierea agenților economici, dar vor deservi și locatarii blocurilor din apropiere. Europubele vor fi inscripționate de societate pe categorii de deșeuri.
Nevoia aplicării proiectului a apărut pentru că nici unul dintre micii agenți economici nu reciclează deșeurile. „Vrem ca, la început, această campanie să fie una de informare, pînă cînd oamenii vor înțelege ce trebuie să facă. Cele 62 de puncte de precolectare se vor face pentru că agenții economici mici nu reciclează deșeurile. Am făcut pentru această campanie și niște buletine informative, care vor fi distribuite tuturor asociațiilor de proprietari, în care sînt scrise condițiile de utilizare a pubelelor. Vom mai încerca și puțină educație prin școli, pentru a-i învăța pe copii de mici importanța reciclării”, ne-a explicat Lucian Genes, lucrător în biroul de Protecție a mediului din cadrul Poliției Primăriei Bacău.
Chiar dacă activitatea are caracter de educare, cei care nu vor respecta modul de reciclare vor fi aspru pedepsiți. Polițiștii Primăriei vor da amenzi între unu și zece milioane de lei persoanelor fizice, iar pentru persoanele juridice, amenzile ajung pînă la 80 de milioane de lei. Aceste sancțiuni sînt mărunțiș pe lîngă cele pe care le vor da inspectorii de la Garda de Mediu, partenerii poliției în această acțiune. Aceștia au promis amenzi de pînă la 800 de milioane de lei pentru contravenienți. (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.