Conturile a zeci de băcăuani au fost luate la puricat de autorități
• în lista publicată de cotidianul Ziua se regăsesc numele a zeci de oameni de afaceri din Bacău n mulți dintre ei sînt cunoscuți atît pe plan local, cît și național n cel mai mediatizat nume de pe lista băcăuanilor este cel al lui Mohamed Munaf, partenerul de afaceri al lui Omar Hayssam, acuzat de răpirea celor trei jurnaliști în Irak, cel care era administrator la cîteva societăți băcăuane
Mohamed Munaf, Marian Aniței, Corneliu Iacobov, Căprioara Cristea, Paul Ivașcu sau Radu Neculai. Nume mai mult sau mai puțin cunoscute, care într-o măsură mai mare sau mai mică au legătură cu Bacăul. Toți aceștia fac parte dintr-o lungă listă de oameni cărora statul le-a verificat conturile, cu sau fără știința lor. Oameni ale căror operațiuni financiare au stîrnit suspiciunea unui organism de care puțină lume neavizată a auzit: Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Asta în condițiile în care și mai puțină lume știe că orice operațiune financiară a cărei valoare depășește 10.000 de euro este automat transmisă către acest organism. Nu numai de către bănci, ci și de notari, agenții imobliliari, avocați, sau oricare alte instituții la care se înregistrează o tranzacție a cărei valoare depășește acestă sumă. încă nu se știe pe ce criterii, funcționarii de la ONPCSB pot cere fiscului, poliției sau parchetului să demareze investigații în legătură cu astfel de tranzacții. Cotidianul Ziua a publicat recent pe Internet, o listă cuprinzînd cîteva mii de persoane ale căror conturi financiare au fost răscolite de stat. Printre aceștia se regăsesc și băcăuani sau de oameni care prin afacerile lor au avut legături cu Bacăul. Lista cuprinde rapoarte de înregistrare din anii 2003 și 2004. Demn de menționat că din Bacău, la una dintre cele mai îndreptățite instituții să facă astfel de demersuri, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice, nu se regăsește nici o sesizare adresată ONPCSB. Adică, finanțiștii n-au găsit nimic în neregulă în modul de rulare al banilor prin firmele care au sediul sau filiale în Bacău, deși ei erau cei mai îndreptătățiți să adulmece operațiunile suspecte, pentru că aveau în față bilanțurile contabile.
Firme și societăți cunoscute sau mai puțin știute
Prima în lista publicată pe internet de cotidianul Ziua se regăsește societatea Dyperty Com. în raport, întocmit de Direcția de supraveghere a BNR, la lista persoanelor implicate în tranzacțiile suspecte figurează Neculai Radu, Diana și Petre Bălan. Potrivit inspectorilor BNR, au fost suspecte rulajele din creditele obținute, unde sume de ordinul sutelor de milioane de lei erau luate din credit și folosite pentru achitarea ratelor scadente la alte credite. Un alt raport interesant este cel făcut de o instituție din Ungaria, care semnala că zece persoane și șapte firme efectuează retrageri de pînă în 10.000 de uero dintr-o bancă din Budapesta, în condițiile în care aceste persoane „nu aveau interes de afaceri în societăți comerciale din Ungaria”. Printre cele zece nume de pe acest raport se regăsesc cele ale lui Marin Anton, managerul general al Rafo, Paul Ivașcu și Virginia Velican, directorul general și respectiv economic de la aceeași societate. Dar și nume ca Iuliana Paravan sau Cărprioara Cristea. „Am auzit, și noi, din presă. Nu ne-a informat nimeni că am fi în atenția Oficiului. Deși eu chiar nu înțeleg unde este problema. Sîntem firmă de consultanță financiară și economică și am avut nenumărate contracte cu firme românești și străine și, normal, s-au efectuat plăți. Pe mine nu mă miră că mi s-au verificat conturile și nici pe Paul și Virginia, care sînt lîngă mine. Asta pentru că am lucrat destul de mult timp pentru Marian Iancu. Probabil că și acum ne sînt urmărite și veniturile noastre și telefoanele, dar nu mă deranjează, pentru că nu am ce ascunde”, ne-a spus Marin Anton.
Au aflat chiar de la controlori că sînt în atenția ONPCSB
Unul dintre cei care au aflat de la controlori că este în atenția ONPCSB este și Adrian Cadar, patronul societății Romanitza, din Dărmănești. El a intrat în atenția Oficiului în 2003, după ce-a retras în numerar 2,3 miliarde de lei din contul societății Romanitza, cu specificația „restituire de capital și dividende, în condițiile în care societatea încheiase anul precedent cu pierderi, iar o asemenea retragere în numerar nu se justifica”. în plus, conform aceluiași raport, firma Romanitza figurează și cu transferuri externe, în condițiile în care în baza de date a Vămii nu figurează cu operațiuni de comerț exterior. „Eu am fost verificat cu privire la aceste operațiuni bancare și după ce-au făcut verificările de rigoare au ajuns la concluzia că totul este în regulă. Ei au venit, eu am dat explicațiile, s-a lămurit și asta-i tot”, ne-a spus Cadar. Tot la capitolul operațiuni bancare suspecte se înregistrează și o parte dintre transferurile din conturile firmei Spedition UMB în cele ale patronului Dorinel Umbrărescu. în plus, în atenția funcționarilor de la ING, cei care au raportat tranzacțiile la ONPCSB, au intrat și două retrageri în numerar, în sumă de 300.000 de euro.
Petrolul și lemnul, activitățile generatoare de suspiciuni
Un alt raport de tranzacții suspecte îl reprezintă cel înaintat de BNR, despre operațiunile cel puțin ciudate care aveau loc la BCR Moinești, în contul a două firme: Fortus Trading și Auto Alfa Oil, reprezentate de Talib J. Darah și Lăcărmioara Palade. Aceste firme, al căror principal obiect de activitate îl reprezintă afacerile cu petrol, contractau credite de zeci de miliarde de lei și le foloseau aproape în exclusivitate pentru efectuarea unor plăți către Cerealcom, firma controversatului Gheorghe Strungariu, implicat și în afacerile cu Gheorghe Hăidău, băcăuanul care a fost găsit spînzurat într-un hotel din București. De asemenea, plăți importante, de peste șase miliarde de lei într-o singură tranșă, s-au înregistrat către fabrica Nicolina din Iași, iar altele, de sute de milioane, către societatea Edilitar, din Tîrgu Ocna. De partea celalaltă, pe lemn, firmele în care au fost implicați Mohamed Munaf și Omar Hayssam au făcut și ele obiectul raportărilor de tranzacții suspecte. Astfel, trei persoane, Mohamed Munaf, Mariana Teodorescu și Virginia Mirela Revent, împreună cu firmele Ifigenia Trading, Moldosad Com, Gesicova Prod Com, Silvarom Golden, Best Wood Nehoiu, Best Forest, Dor Invest, Decirom, Forex Bac, Forest Crist și Vec Prodimpex, figurează într-un raport întocmit de Finansbank. Este relevată o alimentare a contului societății Ifigenia, cu 99.970 de euro într-o singură tranșă, pe 23 iunie 2004, de către o firmă din Liban, dar și operațiunile de compensare reciprocă a datoriilor dintre firmele menționate. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.