Consilierii județeni au aprobat majorarea taxei de închiriere a unor imobile din domeniul public sau privat al Consiliului Județean (CJ) Bacău. „Practic, a fost indexat prețul pe metru pătrat, în funcție de rata inflației, iar legea prevede că aceste taxe se indexează anual, în funcție de valoarea indicelui inflației. Valoarea ratei de inflație, comunicată de Direcția de Statistică, este de nouă la sută”, a declarat Olga Hăineală, director de buget la CJ Bacău. Printre spațiile pentru care se va contribui cu mai mulți bani la bugetul județului sînt cele din incinta Spitalului Județean de Urgență (SJU), dispensarele medicale, suprafețele de teren din curtea SJU destinate activităților de comerț sau pentru desfacerea presei. Nu au fost uitate nici celelalte spații și suprafețe de teren ale CJ Bacău, ce aparțin domeniului public sau privat al județului. Odată cu indexarea taxei, cei care au închiriat aceste suprafețe vor trebui să plătească pe metru pătrat mai mult cu pînă la un leu nou. Astfel, un metru pătrat din domeniul CJ Bacău se închiriază, în acest an, între 4,8 lei și 11,9 lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.