Personalități băcăuane

Celebru și… anonim!

* Ilustrul pictor Dimitrie G. Berea – colaborator al revistei „Ateneul cultural”

M-am bucurat, firește, cînd am citit în „Ziarul de Bacău” o evocare despre pictorul Dimitrie Berea, „celebru în America” și „uitat de băcăuani”, redescoperit atît de tîrziu. Căci Dem. G. Berea semna prima sa colaborare în nr. 2 al revistei „Ateneul cultural” din Bacău -o povestire (tradusă din revistele franceze, probabil): „Sfârșitul suferinței”, de Rene Pujol. Era unul dintre acei elevi de la Liceul „Ferdinand I” care, „în idealismul lor, adesea plin de naivitate (animat) de speranța unei lumi mai bune, de mâine”, cum scria directorul revistei – Gr. Tăbăcaru, în editorialul primului număr al revistei. La vîrsta de 17 ani el își încerca condeiul, dar și cunoașterea perfectă a limbii franceze, cu o povestire despre un savant care încerca să descopere un anestezic contra durerilor și suferințelor umane. Traducerea i-a apărut în două numere (2 și 4) ale revistei, cu obișnuitul „va urma”, dar sfîrșitul povestirii n-a mai apărut. Și abia în nr. 3 (23) al revistei, numele lui Dem. G. Berea apare din nou, semnînd o recenzie despre volumul de poeme în proză „Bucăți de noapte” al lui G. Bacovia, editat de Agatha Grigorescu în 1927. De data aceasta, viitorul artist plastic descoperă „o nouă latură a poeziei bacoviene, schițînd un zîmbet de critică, discretă ironie, în care poet de provincie se contopesc în dunga aceleiași grimaze de Pierot fardat, de teamă să nu i se vadă sufletul, așa de vizibil, totuși”. Considerate de el „prețioase ca document psihologic pentru dezagregarea sufletească, înrudită cu trezvia, și mai prețioase prin arta scrisului, poemele din volumul recenzat fuseseră publicate (majoritatea) în revista „Ateneul cultural” și pe care, desigur, le citise și artistul, reținînd din fiecare „bucată” cîte o frază poetică pentru a reliefa tristețea și gîndurile poetului, a căror melancolie respiră prin durerosul adînc adevăr ce-l cuprind (Tîrziu); ori plasticitatea de situații și atitudini sufletești (Ninsoare, Moina), și cugetări pesimiste din „în zadar” (Plîng fiindcă versul din anul acesta e trist ca și cele vechi…), ori din „Cubul negru”: Figurile noastre erau palide și tăcute, iar peste noi plutea desgustul unui veac; fără să uite și de „Mențiuni critice” pentru a justifica o apreciere corectă despre o cărțulie așa de restrînse dimensiuni, dar așa de potențată artă. Pentru ca să încheie recenzia cu îndemnul: Procurați-vă, o voi toți îndrăgostiții de artă, acest breviar de ironie și sentimentalitate care se cheamă «Bucăți de noapte», și cînd veți număra cei 15 lei librarului gîndiți-vă că sufletul Mântuitorului a fost vîndut pe de două ori atîția arginți… Adăugînd, apoi, trista constatare care îl va determina, ulterior să părăsească țara, ca și alte genii ale artelor românești (Brâncuși, Enescu, Apostu) care își dorm somnul de veci în cimitirele franceze: nu meritam să-l avem printre noi, căci nu ne ostenim să-l cunoaștem.
Urmînd exemplul lui Nicu Enea, Dem. G. Berea primește consacrarea expunînd în Italia, la Galeria de arte frumoase inaugurată de regele Victor Emanuel al III-lea (1942), după care a fost distins cu Diploma Academiei de Arte Frumoase din Roma. Numai plecînd din țară (1946), el va cunoaște afirmarea deplină la vernisajele expozițiilor deschise la Paris, Londra, Monte Carlo, New York, San Francisco, ca unul dintre cei mai valoroși pictori români, un creator de arte frumoase format și „crescut” în atmosfera bacoviană de la „Ateneul cultural”.
Astăzi, în Bacău (și nu numai în Bacău) nu se știe mai nimic despre Dimitrie Berea. Cum nu se știu prea multe despre ceilalți colaboratori ai „Ateneului cultural”: I. I. Stoican, G. Șt. Cazacu, G. Bărgăuanu, Alex. Șendrea, N.Anghel etc., deși toți au cunoscut succese răsunătoare cu volume de proză și versuri bine apreciate de istoria și critica literară a epocii interbelice. Tăvălugul războiului și jumătate de veac de comunism au tras perdele groase ca să nu se vadă valorile noastre spirituale de dincolo de 1944. Iar încercările timide și nu totdeauna susținute de către guvernele care s-au succedat după „evenimentele din decembrie 1989”, ale noului „Ateneu” – pretins continuator al „Ateneului cultural” a lui Tăbăcaru și Bacovia – s-au stins repede, ca un foc de paie.
„Cazul” lui Dimitrie Berea, semnalat de „Ziarul de Bacău” – trebuie să constituie un îndemn pentru gruparea scriitorilor de la „Ateneul” de azi, pentru istoricii și criticii literari ca să se aplece cu mai multă atenție asupra acelor scriitori lansați și formați la „Atenul cultural (literar)” al lui Gr. Tăbăcaru și G. Bacovia, dar și asupra literaturii băcăuane interbelice, nu doar prin simple evocări și aniversări, din cînd în cînd, ci și prin reeditarea operelor lor spre a oferi o imagine completă a vieții spirituale din acea epocă. Cele șase romane ale scriitorului I. I. Stoican apărute la „Cartea Românească („înfloreau trandafirii”, „Tragedia mută”, „Eva”) sau la „Casa Școalelor” („Biserica arsă”) și altele, care anticipează maniera lirică din proza lui Ionel Teodoreanu (Eugen Budău); sau cele 5-6 volume de versuri ale lui G. Șt. Cazacu (1896-1944): „Simfonii de seară”, „Calea sîngelui” (cu prefață semnată de Bacovia), „Acorduri”, „Draperii negre” etc., l-au considerat pe autor cel mai reprezentativ produs, în epocă, al bacovianismului; ca și Alex. Șendrea (1906-1986), care a repurtat un adevărat succes de librărie, depășind perimetrul provincial al Bacăului (E. Budău) cu romanul „Dragoste minoră și majoră” (două ediții, plus o traducere în limba italiană a băcăuanului Giorgio Caragazza), urmat de un volum de schițe „Acceleratul București – Bacău” și de un volum de poezii pentru copii – „Flori și zîmbete” (Ed. Cugetarea). Adăugînd la acestea alte editări sau reeditări din creațiile dramatice ale lui Ion Luca, ori selectări din versurile create de ceilalți colaboratori ai „Ateneului cultural” (Ion Iordăchescu Amaru, N. Anghel, G. Bărgăuanu, I. Goagă, Gh. D. Apostol ș.a.), putem avea un tablou complet și convingător al valorilor spirituale băcăuane din acea epocă. (Marin Cosmescu DELASABAR)critice” pentru a justifica o apreciere corectă despre o cărțulie așa de restrînse dimensiuni, dar așa d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!