Executor judecătoresc, judecat pentru abuz în serviciu

Administrator

Valentin Popa, executor judecătoresc în Onești, va fi trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Onești pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Pînă la soluționarea dosarului de către judecători, procurorii au dispus instituirea unui sechestru asigurator pe bunurile personale ale executorului. Ordonanța de instituire a sechestrului poartă numărul de înregistrare 505/P/2005 și indică drept bunuri supuse popririi un imobil și un autoturism Toyota Yaris. Aceste bunuri ar trebui să acopere, conform procurorilor, un prejudiciu în valoare de 1,3 miliarde de lei. Executorul judecătoresc este învinuit că a preluat bunurile unei societăți după ce le-a subevaluat, fără să țină cont de deciziile instanței, care suspendase executarea silită. Alături de Valentin Popa a mai fost începută urmărirea penală și împotriva a doi experți tehnici implicați în acest dosar. Valentin Popa a refuzat să facă orice comentariu pe această temă. Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Onești pe 24 ianuarie 2006, cu propunerea de trimitere în judecată.

Potrivit anchetatorilor, istoria acestui dosar a început în 2005, odată cu sesizarea primită din partea Mariei Artan, administratorul societății Artimar SRL. Aceasta îl acuza pe executorul judecătoresc de abuz în serviciu pentru că, în 2004, i-a sigilat ilegal magazinul unde-și desfășura activitatea și i-a indisponibilizat toată marfa. Mai mult, în două rînduri, în aceeași lună, el a ridicat bunurile din magazin, subevaluîndu-le cu 30 la sută din prețul de vînzare. Mai tîrziu, în timpul anchetei, el nu a putut indica modalitatea de evaluare a bunurilor și nici expertiza pe care ar fi trebuit s-o efectueze la cererea persoanei executate. El a încredințat bunurile firmei Coraisa, cea care pretindea o datorie de 500 de milioane de lei de la firma Artimar. Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, executorul judecătoresc a ignorat cu bună știință toate deciziile instanțelor de judecată, destul de multe la număr, de a sista executarea, ba a trecut cu vederea vreo lună și decizia Tribunalului Bacău de a anula toate formele de executare a firmei Artimar. Timp suficient pentru ca patronii de la Coraisa să vîndă bunurile confiscate de executorul judecătoresc și să nu mai aibă de unde le returna. La toate acestea se adaugă și executarea ilegală a unei instalații de producere a geamurilor termopan, în valoare de 220 de milioane de lei. Valentin Popa a scos la licitație această instalație doar pentru faptul că administratorul societății pe care figura utilajul era unul și același cu cel al societății executate. Deși a fost înștiințat că utilajul respectiv era în patrimoniul unei alte societăți, la care era administrator aceeași persoană, executorul nu a ținut cont de aceste „nimicuri” și a vîndut instalația cu 50 de milioane de lei, pentru a-și recupera onorariul.

Sechestru pe bunurile lui Valentin Popa

Maria Artan, administratorul societății Artimar, spune că a ajuns la epuizare de cînd a început acest scandal. Inițial, în 2004, cînd a început demersurile legale împotriva executorului judecatoresc, acesta beneficia de imunitate, la fel ca și notarii și magistrații, și cercetarea lui penală nu se putea face decît cu avizul ministrului Justiției. „Acum este mai facil accesul la justiție împotriva acestor pesoane, că am înțeles că notarii și executorii judecătorești nu mai au imunitate și pot fi trași la răspundere, la fel cu oricare muritor. Dar, atunci, părea aproape absurd demersul nostru. Am reușit însă să obținem acest aviz de la ministrul Justiției de la acea dată și cercetarea a decurs mai rapid. Cred, însă, că totul s-a lămurit definitiv în privința statutului executorilor judecătorești cînd am primit răspuns de la Ministerul Justiției, prin care ni se spunea că, „în accepțiunea Codului Penal”, executorii judecătorești sînt funcționari publici” și prin urmare trebuie trași la răspundere dacă exercitîndu-și profesia au făcut abuzuri. Vom vedea acum ce vor spune judecătorii, pentru că pe mine m-au epuizat complet aceste demersuri”, ne-a spus Marian Artan.
în ceea ce-l privește pe Valentin Popa, anchetatorii au decis să-și ia măsuri de siguranță, în cazul că judecătorii vor decide că Valentin Popa trebuie să returneze personal contravaloarea prejudiciului. Așa că, pe 12 decembrie 2005, au instituit sechestru asiguratoriu pe un imobil proprietatea lui Popa din Onești și pe o mașină Toyota Yaris, pentru că prin actele sale executorul a creat un prejudiciu estimat de partea vătămată la 760 de milioane de lei, la care se mai adaugă și penalitățile. (Mirela ROMANEȚ)

pe raster

„Nu discut cu dumneavostră”

Am încercat să-l contactăm pe Valentin Popa, telefonic, să-i aflăm opinia cu privire la această situație. La fel ca și altă dată, acesta a refuzat complet dialogul. Doar la auzul numelui ziaristului și a cotidianului din partea căruia este căutat, Valentin Popa a avut o reacție aproape instantanee. „V-am mai spus pînă acum de mai multe ori că nu am ce discuta cu dumneavoastră. Vă rog să sunați la Camera Executorilor Judecătorești”, ne-a cerut Popa. Cert este că, după ce va fi trimis în judecată, Valentin Popa ar putea fi suspendat din funcție, pînă la soluționarea procesului, fie la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a executorilor judecătorești din România, fie din oficiu, de către Ministerul Justiției. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.