Peste o sută de medici riscă să nu mai poată profesa

Administrator

Deși au avut la dispoziție peste un an pentru a prezenta documentele care să ateste că au realizat cele 200 de puncte în cadrul programului de educație medicală continuă, mulți medici nu au reușit acest lucru nici pînă acum. Din cei 950 de doctori din județ, care fac parte din Colegiul Județean al Medicilor, aproximativ o sută nu au depus aici nici măcar un document, ceea ce înseamnă că ei figurează cu zero puncte. Toți medicii, fără excepție, trebuie să participe la diverse cursuri, la acțiuni științifice și alte manifestări cu caracter profesional, pentru fiecare din acestea ei primind un număr de puncte. Ei aveau obligația ca în perioada 1999-2004 să realizeze 200 de puncte. Potrivit statutului, celor care nu au dovedit încă de la începutul anului 2005 că au acest număr de puncte Colegiul ar fi trebuit să le retragă calitatea de membru al lui. Or, dacă nu ar mai fi membri ai Colegiului, medicii în cauză nu ar mai avea drept de liberă practică, adică nu ar mai avea voie să profeseze. Consecința ar fi extrem de gravă nu numai pentru medic, ci și pentru pacienții lui. „De aceea, pentru a avea o situație foarte clară, vom verifica încă o dată, pînă în 15 martie, toate dosarele și documentele depuse la Colegiu. Apoi, vom aduce la cunoștința conducerilor Direcției de Sănătate Publică și Casei de Sănătate numele medicilor care nu au punctajul necesar pentru a lua măsurile de rigoare”, a declarat doctorița Elena Stîngă, președntele Colegiului Județean al Medicilor. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.