Pensionarii băcăuani au ieșit la rampă, ieri, pentru a-și cere drepturile, în cadrul unei întîlniri cu directorul Casei Județene de Pensii (CJP), la care au participat mai multe zeci de beneficiari ai acestei instituții, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vîrstnice (CJPV), președintele Sindicatului Pensionarilor (SP) din județ și președintele organizației-gazdă. Discuția, relativ tensionată, a vizat cu precădere problema cuantumului pensiilor și cerințele formulate către autorități de bătrîni.
în cuvinte dure, reprezentantul CJPV, Gheorghe Iosub, i-a acuzat pe guvernanți de indiferență și ipocrizie, invocînd promisiunile nefondate, adresate la Crăciun pensionarilor de premierul Tăriceanu. Discursul său s-a orientat apoi către chestiuni precum cuantumul pensiilor, abonamentele la transportul public, transformarea tichetelor CFR în bani sau alimente, procesul de recalculare. Cei prezenți au ascultat radiografia situației bătrînilor, ba unii chiar notau cîte ceva. „Cerem lucruri firești, de care se bucură orice persoană în vîrstă din comunitatea europeană. Dorim modificarea legii pensiilor, majorarea punctului de pensie, protejarea bătrînilor care locuiesc în case naționalizate, scăderea impozitului pe locuință pentru bătrîni și creșterea sumei acordate ca ajutor de deces. Pe plan local, vrem și noi magazine tip economat, gratuitate la cabinetele stomatologice, bilete gratuite la teatru, acces gratuit pe Insula de Agrement, bursă a locurilor de muncă pentru vîrsta a treia”, a declarat Iosub. în final, a mai spus el, „bătrînilor le mai rămîne răbdarea, dar și aceasta are o limită”. în partea a doua a întîlnirii, dedicată schimbului de întrebări și răspunsuri dintre beneficiari și directorul CJP, Liviu Crețu a făcut cu greu față tirului de nelămuriri și observații la care a fost supus de cei din sală.
Pe de altă parte, fundația organizatoare, grație și unor proiecte tip PHARE, asigură gratuit pensionarilor servicii precum masaj și reflexoterapie sau recuperare fizică, cu studenți voluntari, consiliere psihologică sau consultață juridică, cu personal de specialitate, dar și acces, pentru 50 de persoane, la Clubul Vîrstnicilor, unde bătrînii mai uită de singurătate și necazuri, la jocuri de șah, table sau rummy, totul în condiții aproape occidentale (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.