Din cei peste 8.000 de agenți economici activi înregistrați în județ, pentru luna ianuarie, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), au depus declarația nominală privind plata contribuției de 0,75 la sută din fondul de salarii la concediile medicale doar 5.300. Și aceasta, în ciuda faptului că angajatorii au avut la dispoziție suficient timp, CJAS permițîndu-le, fără să ia nici o măsură sancționatorie, să le aducă și după data de 25 februarie, data limită de prezentare a declarației fiind 25 a fiecărei luni. Dar dacă angajatorii neglijenți nu suportă, deocamdată, nici o consecință, în schimb, salariații lor care au avut concediu medical riscă să își primească indemnizația de boală cu întîrziere. Ca să avizeze pentru plată concediile medicale, Casa de Sănătate trebuie să aibă atît declarația, cît și certificatele emise de doctori. Conform legii, indemnizațiile de concediu medical se achită din suma datorată la CJAS și care reprezintă contribuția de 0,75 la sută. Dacă suma aceasta nu acoperă în totalitate indemnizațiile, atunci diferența se completează de către CJAS din fondul asigurărilor de concedii medicale. Pentru aceasta, însă, CJAS trebuie să aibă declarația nominală amintită și dovada că angajatorul este la zi cu virarea contribuției de 0,75 la sută. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.