Județeana Olimpiadei de servicii, împărțită între Bacău și Onești

Administrator

Nicolae Brăila, elev în clasa a X-a, la specializarea servicii, profil economic, de la Colegiul „Pentru Poni” din Onești, va reprezenta județul Bacău la faza națională a olimpiadei de profil, care se va desfășura, în aprilie, la Suceava. După un lung șir de ani în care monopul asupra premiilor era deținut de elevii de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, este prima dată cînd un elev de la o altă unitate de învățămînt din județ reușește să se califice la faza superioară a acestei olimpiade de profil. Liliana Oprea, șef catedră de specialitate la Colegiul „Petru Poni” Onești, spune că, dincolo de acest lucru, anul acesta a mai fost înregistrată o premieră în ce privește această olimpiadă. „A fost pentru prima dată cînd concursul s-a desfășurat într-o unitate de învățămînt din afara municipiului Bacău. De altfel, aceasta a fost și solicitarea Inspectoratului Școlar Județean: ca olimpiadele școlare să se desfășoare, indiferent de disciplină, și în alte unități de învățămînt decît cele în care aveau loc de obicei”, mai subliniază Liliana Oprea.
Nicolae Brăila nu este, însă, singurul elev de la Petru Poni care a reușit să obțină un premiu la olimpiadă. Alți cinci colegi ai săi au plecat acasă cu cîte o diplomă, la fel cum a făcut, de altfel și Mădălina Leșcuță, de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Onești și Cristian Diac, de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești, care au reușit să se claseze pe unul dintre primele locuri din concurs. Cele mai multe premii au fost obținute, însă, de elevii Colegiului Economic „Dimitrie Ghica” din Bacău. Aneta Radu, profesor de contabilitate în cadrul acestei unități de învățămînt, spune că 11 elevi ai colegiului băcăuan au reușit să se claseze pe unul dintre primele locuri. „La clasa a XII-a , profil economic, Daniela Barbu a obținut cea mai mare medie la proba scrisă, respectiv 9,75, cu subiecte venite de la minister, și media generală 9,55. în cei 15 ani de cînd lucrez la Liceul Economic, este pentru prima dată cînd o elevă obține aproape performanța maximă la astfel de competiții”, mai spune profesorul Aneta Radu. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.