Spitalul Județean nu are bani pentru al 13-lea salariu

Administrator

Acordarea celui de-al treisprezecelea salariu la Spitalul Județean de Urgență (SJU) este încă incertă, deși mai sînt cîteva zile pînă la încheierea trimestrului. Pentru plata a măcar 50 la sută din acest drept salarial, unitatea medicală are nevoie de aproximativ șase miliarde lei, sumă pe care spera să o obțină de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău. Aceasta are o datorie față de spital de nouă miliarde lei, contravaloarea serviciilor medicale prestate de el în trimestrul IV din 2005 peste valoarea contractată. Conducerea spitalului susține că banii ar fi trebuit să fie achitați de către Casă pînă la sfîrșitul lunii ianuarie. Dar CAS Bacău întîrzie virarea sumei. „Așteptăm să vină răspunsul de la Casa Națională de Sănătate care să ne spună dacă este corect stabilit indicele de complexitate a cazurilor rezolvate de spital și dacă să plătim integral suma respectivă. Noi nu avem nici o treabă cu al treisprezecelea salariu. Casa are contract cu spitalele pentru servicii”, ne-a declarat doctorița Maria Tioc, directorul CAS Bacău.
Pentru că nemulțumirea salariaților tinde să ia amploare, ieri, după amiază, conducerea spitalului i-a convocat pe membrii comitetului director ca să discute și să decidă asupra soluției. „Noi avem vreo șase miliarde lei, dar am acumulat deja cam tot atîtea datorii la furnizorii de medicamente. Comitetul director va hotărî dacă din banii pe care îi avem vom achita datoriile sau 50 la sută din al treisprezecelea salariu”, ne-a spus, ieri, doctorul Leonard Roșu, directorul SJU. Spitalul Județean de Urgență este singurul din județ care nu a dat nici un leu din cel de-al treisprezecelea salariu. Angajații unității sînt cu atît mai revoltați cu cît la 1 februarie între Ministerul Sănătății și Federația Sindicală „Sanitas” a fost încheiat un protocol prin care primul garantează, printre altele, plata celui de-al treisprezecelea salariu la toate unitățile sanitare publice pînă cel tîrziu la sfîrșitul acestui trimestru. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.