Scripta manent

Practica intoxicării și dezinformării

Carte mincinoasă – „Originea ceangăilor” (7)

De neîntrecut se demonstrează a fi Pozsony Ferenc prin maniera de abordare și de tratare incorectă a capitolului „Dialectul ceangăilor din Moldova”. Adept al teoriilor roesleriene, autorul a început capitolul acesta prin frazele care au exprimat neadevărul cel mai revoltător: „Cercetările lingvistice efectuate în satele din Moldova au demonstrat univoc că ceangăii au păstrat pînă în zilele noastre un dialect maghiar arhaic, bogat în elemente medievale. Izolarea, situația lor marginală, distanța mare de centrele inovatoare ale culturii maghiare au determinat dezvoltarea neîncetată a limbii și culturii lor prin preluarea unor elemente noi și împrumuturi de cuvinte de la vecinii români”.
Primele documente care au consemnat prezența și activitatea continuă a catolicilor în Moldova datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Nu negăm documentele papale din secolele XIII, XIV, XV. Ele au scris despre numirea acelor episcopi care nu au activat deloc în Moldova. în asemenea condiții numărul credincioșilor a fost extrem de redus. Limba vorbită de aceștia era româna. în efectuarea serviciilor divine se folosea latina. Documentele au fost scrise numai în limba latină. Autorul demonstrează o incompetență fără cusur!
încercările de a consolida și extinde catolicismul în Moldova prin convertirea autohtonilor au dat și unele rezultate pozitive. Politica agresivă a lui Ștefan Bathory, regele Poloniei, a impus numirea românilor catolici din Moldova cu termenul de „unguri”, preluat apoi și răspîndit de iezuiții trimiși de el în Transilvania și Moldova. Cei din Transilvania au fost alungați în Moldova de către calvini.
Antonio Possesivo, diplomat papal în Transilvania, a apreciat că populația catolică din Moldova „săvîrșea ritul catolic după modelul ortodox și folosea limba sârbă în rugăciuni și restul serviciilor religioase”. La 20 iulie 1586, Alexandru Cumuleus – legat al Sfântului Scaun, l-a ales – într-un conclav ținut la Bacău, pe Arsengo drept „vicar legitim al sfintelor biserici catolice din toată Moldova”. Diplomații statului moldav au solicitat regelui Poloniei ca „propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu să se facă în limba moldovenească”. La 26 noiembrie 1588, secretarul de stat al Sfântului Scaun a comunicat nunțiului apostolic la Varșovia că „Beatitudinea Sa spera să se tragă foloase notabile prin extirparea ereziei din această țară și plantarea sfintei noastre credințe catolice”. Documentul a preconizat convertirea numeroasei populații ortodoxe la catolicism. Vasta corespondență păstrată în fondul arhivistic Nunziatura Apostolică Polonia (Arhivele Secrete Vaticane) nu a menționat „colonii maghiare” în Moldova. Majoritatea documentelor au informat asupra vorbirii limbii române pe întregul teritoriu al Moldovei. La 2 februarie 1589 domnul Moldovei a adresat catolicilor din Iași, Cotnari, Hârlău, Vaslui, Huși, Roman și satelor apropiate scrisori în limba română, arătîndu-le că trimite călugări iezuiți pentru efectuarea serviciilor divine în limba latină. Documentele domnești au fost traduse la Nunțiatura Apostolică din Varșovia în limba latină. Noi le-am găsit numai pe acestea în Arhivele Secrete ale Vaticanului.
Documentele prezentate demonstrează totala decădere morală și degradarea indubitabilă a acelei istoriografii care falsifică adevărul și susține prezența comunităților maghiare pe teritoriul Moldovei, conservarea vechiului vocabular al limbii maghiare într-o zonă europeană în care nu existau asemenea locuitori. Pretinsele dialecte – nordic și sudic – ale „ceangăilor” nu sînt altceva decît născociri ale „cercetătorilor” staliniști, „lingviști clujeni” care „au vizitat maghiara” la vremea respectivă. Este vorba de „perioada 1949 – 1962, atunci când România a cunoscut cea mai cumplită teroare stalinisto-sovietică, atunci când maghiarismul devenise extrem de periculos prin agresivitatea lui asupra conștiinței românilor catolici”. Amintesc autorului că în fapt acei „lingviști” erau agenți politruci care au provocat arestarea, torturarea preoților catolici și a credincioșilor, asasinarea multora dintre aceștia pentru triumful dezideratului „România – stat multinațional” prin impunerea forțată a limbii maghiare românilor catolici trăitori în așezările Valea Seacă, Geoseni, Valea Mare, Galbeni, Satu Nou – așezări în care – scrie autorul – „maghiarii s-au așezat în această zonă tot în Evul Mediu”. Prin cele scrise, autorul cărții demonstrează necunoașterea expresiei „Evul mediu” și a noțiunii respective. în localitățile arătate catolicii au fost consemnați în documente după anii 1762 – 1780 – 1787, unde ar fi găsit asemenea „cercetători” – elemente secuiești, într-o parohie ca Geoseni, care a înglobat în cuprinsul său numai sate foste cu populație ortodoxă, atestate ca atare de documentele adunate de noi la Arhivele Naționale Bacău și publicate în cărțile noastre.
Neconforme cu realitățile istorice sînt aprecierile scrise de Poszony cu privire la limba folosită „de grupul ceangăilor secui – Fărăoani, Cleja, Luizi-Călugăra”. Aici, consideră el, „apar sporadic particularități arhaice, sudice, deoarece grupurile mai numeroase din Secuime, sosite mai tîrziu în zona Bacăului, au secuizat treptat limba comunităților maghiare așezate mai înainte în această zonă”.
Ne vedem obligați să le amintim locuitorilor în cauză, ca și cititorilor noștri, autorităților locale și celor centrale că și în acest caz sîntem puși în fața unor dezinformări și acțiuni organizate în scopul intoxicării și întunecării minților credincioșilor români catolici. Autorul nu a voit să cerceteze documentele din colecțiile existente la Arhivele Naționale din Bacău, Iași, București cu privire la formarea acestor sate. Prin munca colectivelor de arhiviști de la instituțiile menționate majoritatea acestor informații documentare au fost publicate. Direcția Generală a Arhivelor Naționale București a avut grija necesară ca fiecare Direcție județeană a Arhivelor Naționale să fie dotată cu cărțile publicate și care beneficiază de cea mai mare rigurozitate științifică. Autorul nu a vrut să se informeze corect asupra așezărilor populate de credincioșii români catolici din Moldova.
Nu încape nici cea mai mică îndoială asupra românității limbii vorbite de credincioșii catolici din Moldova, din moment ce autorul s-a arătat supărat de folosirea celor 2 732 de cuvinte „împrumutate din română” și întrebuințate în majoritatea domeniilor de activitate umană. Motive serioase și îngrijorătoare l-au determinat să scrie (pe pagina 120): „Este flagrant numărul mare de împrumuturi din limba română referitoare la casă, amenajarea casei, la curte, la pomicultură, la grădinărit, la om, la părțile corpului, la boli, la tratamente, la acțiuni, la viața socială, la port, la natură și la procurarea bunurilor cotidiene”. Acest vocabular românesc nu se află la periferia „dialectului ceangăilor”, ci face parte din vorbirea cotidiană a acestora. (prof. dr. Dumitru Zaharia)ină. Noi le-am găsit numai pe acestea în Arhivele Secrete ale Vaticanului.
Documentele prezentate demonstrează totala decă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!