Codrin Marian, din Nicolae Bălcescu. Un copil de nici 12 ani, cu care natura a fost de la început „zgîrcită”. Născut cu pareză a mîinilor și a pici…

învingător în lupta cu paralizia
• „Trebuie să poți!”, au fost cuvintele pe care le avea mereu în minte mama lui Codrin, un copil născut cu pareză a mîinilor și picioarelor, hipoacuzie și întîrziere neuro-motorie n puștiul este acum premiant cu coroniță și îndrăgit de toți cei care îl înconjoară

Codrin Marian, din Nicolae Bălcescu. Un copil de nici 12 ani, cu care natura a fost de la început „zgîrcită”. Născut cu pareză a mîinilor și a picioarelor, hipoacuzie și întîrziere neuro-motorie, medicii i-au acordat lui Codrin Marian șanse minime de a supraviețui. Și mai mică decît atît era, evident, șansa de duce o viață cît de cît normală. Posibilitățile familiei de a trata și întreține un asemenea copil erau minime. Tata, municitor pe unul dintre șantierele țării, iar mama, casnică. în fața unui asemenea diagnostic, părinții păreau legați de mîini și de picioare. Medicii s-au înșelat, iar părinții și toți cei care îl înconjoară sînt uimiți de puștiul care a ajuns acum la 12 ani. Este cel mai bun elev al clasei a IV-a, la școala din Nicolae Bălcescu, și are calficative de „foarte bine” pe linie. Ce îi uluiește atît pe dascăli, cît și pe colegi este că, an de an, Codrin a primit premiul întîi cu coroniță.

L-am gasit pe Codrin în camera sa. Stătea jos, pe covor și se juca la play-station. Nici un zgomot nu îI făcea să-și ridice ochii de pe monitor. M-am îndreptat spre băiat și l-am întrebat care este jocul lui preferat. Fără să mă analizeze prea mult, puștiul mi-a răspuns: „Jocurile Olimpice! Aici sportivii aleargă. Dar mă distrează tare de tot cei de la sărituri de obstacole, care se mai împiedică și cad”. După cîteva minute de joc, Codrin se ridică în picioare. Se ține cu mîna de birou și își îndreaptă spinarea. Pășește încet. Se așază pe pat. Cu grijă, își adună picioarele sub el.

Pasul cu stîngul în viață

O greșeală a moașei, care la naștere i-a atins cu forcepsul un nerv, i-a schimbat radical viața. Paralizia mîinilor și a picioarelor, întîrzierea neuro-motorie și hipoacuzia l-au făcut pe băiat să fie altfel decît ceilalți copii. „La naștere, nici măcar nu a primit notă. Medicul a spus că dacă va trăi 24 de ore, abia atunci îi va da nota cinci”, mi-a povestit Mioara Marian, mama băiatului. Dar Codrin s-a încăpățînat să trăiască. Au urmat ani buni de stat prin spitalele mari ale țării. „Copilul era o legumă. âl căram în brațe oriunde mergeam. Nu făcea nici un pas. Nu scotea nici un sunet”, își amintește femeia. Tratamentele costisitoare la care acesta a fost supus, au adus familia cu banii la fundul sacului. Tatăl, muncitor constructor, a decis să plece în lumea largă pentru a cîștiga mai bine. Tratamente speciale, medicamente scumpe, masaj, alimentație corectă – toate au făcut ca încet, încet copilul să prindă puteri. Medicii de la București au fost cei care i-au dat mamei încredere că va reuși în cele din urmă. Mioara își amintește și acum vorbele unui psiholog: „Dacă nu lucrezi cu el, îl pierzi!”. Femeia a făcut tot ce a stat în puterea ei să-și salveze copilul. Gîndul că fiul său va ajunge la deficiență totală a îngrozit-o. Asista la ședințele făcute de psiholog și imita totul acasă. Jocuri, activități manuale, exerciții de vorbire și de memorie au contribuit la dezvoltarea băiatului.

La Centrul „Daniel” a făcut primii pași

„Trebuie să poți!”, au fost cuvintele pe care Mioara le avea mereu în minte. De la București i-a fost recomandat să frecventeze, alături de Codrin, ședințele de la Centrul „Daniel” din Bacău. Aici, progresele au fost uriașe. Orele de kinetoterapie și de exerciții fizice, activitățile realizate sub îndrumarea psihologului și a asistenților sociali l-au făcut pe copil să facă primii pași. Astfel, Codrin a putut să meargă singur. Mai mult, a fost înscris la o grădiniță pentru copii normali. „Am găsit multă înțelegere, că fiul meu nu era chiar ca ceilalți copii. Dar reușea să facă față. Oricum, nu o voi uita niciodată pe Marieta Antal, educatoarea sa, care a avut multă răbdare și a înțeles problema care el o avea”, mi-a spus mama lui Codrin. La Centrul „Daniel”, mama și fiul vin de două ori pe săptămînă. Și asta de șapte ani. „Nici nu mă gîndesc că aș putea lipsi vreodată. Aici am găsit sfatul de care aveam nevoie. Răspunsul la întrebările care mă frămîntau”, mi-a explicat femeia.

E pasionat de muzică

Codrin a început să îmi povestească cum merge zilnic la școală, alături de ceilalți copiii. „Merg cam mult pe jos! Cam un kilometru, dar îmi place. De multe ori mă doare splina de la efort. De, ghiozdanul e cam greu! Dar, sincer, mă mai ajută și colegii, iar uneori vine mama înaintea mea”, mi-a spus băiatul. L-am întrebat dacă îi place la școală. Răspunsul a venit cît se poate de repede: „Da!”. Lui Codrin îi place istoria, încă de cînd avea trei ani și mama sa îi povestea despre daci și romani. Geografia este o altă materie preferată de acesta. Dar pasiunea sa pare a fi matematica. „Semăn cu unchiul meu, care e profesor de matematică la Suceava”, m-a lămurit șugubăț băiatul.
în cel mai scurt timp, Codrin a venit cu caietul de matematică să mi-l arate. Aproape la fiecare pagină era scris de învățătoare calificativul „foarte bine”. Scrisul său nu e caligrafic. în schimb, nici o greșeală de conținut, nici o corectură cu roșu nu am zărit. Codrin a început să îmi povestească cum, pe lîngă aceste materii, muzica rămîne o altă pasiune. Nu m-a lăsat să plec pînă nu mi-a solfegiat un întreg portativ. Ba, mai mult, mi-a cîntat cu un singur deget la orga adusă de tatăl său din Spania. „I-am pus aparat auditiv și acum, de cînd aude mai bine, îi place să cînte”, mi-a explicat mama sa. Copilul mi-a spus că la desen pictează cu drag, iar ultima sa planșă înfățișează o zi de primăvară.

Un semestru a scris stînd în picioare

L-am întrebat cine este cel mai bun prieten al său. Fără să ezite, acesta mi-a răspuns că Paulică Pătrașcu. „Paulică îl ajută mereu. Este cel mai bun prieten al său. Am toată baza în acest copil. âl ajută la căratul ghiozdanului, alteori să mănînce. Nici nu aș putea să-i mulțumesc acestui copil pentru cît de mult îl ajută pe Codrin. Are colegi buni în clasă. Fetele îl ajută să se îmbrace cînd pleacă de la școală. De fapt învățătoarea îi învață pe toți colegii de clasă să facă fapte bune”, mi-a explicat mama băiatului.
Codrin este fericit că, de ceva vreme, are și o bancă nouă adecvată nevoilor sale. „Un semestru a scris în picioare, că nu putea să stea în bancă. Avea numai vînătăi de la marginea băncii. Mîinile lui subțiri mereu se învinețeau de la muchiile lemnului. Acum îi este mai comod”, m-a lămurit mama copilului. L-am întrebat ce vrea să se facă, atunci cînd va fi mare. „Electronist, că am un joc la play-station pe care nimeni nu mi-l poate repara. Așa că sper, cînd voi fi mare, să mi-l repar singur”, mi-a explicat copilul.
Codrin merge mereu la biserică. Pentru ultima împărtășanie a învățat toate rugăciunile. A răspuns fără nici o greșeală la 47 de întrebări pe care preotul catolic din sat i le-a pus. „Preotul mi-a zis că au fost copii sănătoși, care nu au știut să răspundă atît de bine”, mi-a explicat mama băiatului.

Premiul întîi cu coroniță

Am plecat de la Codrin cu gîndul să vorbesc cu oamenii care l-au ajutat și înțeles. „Acest copil este un adevărat exemplu de voință. Este impresionant că are o atît de mare ambiție. Pe zi ce trece, progresele lui mă impresionează”, mi-a spus Mărioara Popa, directoarea Centrului „Daniel”.
La fel de convinsă că băiatul este un copil model este și învățătoarea sa. Am rămas uluită cînd am aflat că băiatul căruia medicii nu îi dădeau prea multe șanse de supraviețuire este acum în clasa a IV-a și că la școală, an de an, a luat premiul întîi. „Codrin este un învingător! Are o logică impecabilă și o memorie lucrată în timp. Singura problemă ar fi că nu poate să scrie mai repede. Dar nici nu am această pretenție de la el. Este foarte atent la ore, înțelege totul și lucrează mult acasă. Mereu îi zic să nu facă toată tema, că uneori este mult de scris și el obosește repede. însă, niciodată nu a omis vreun exercițiu. La gramatică și la matematică nu face nici o greșeală. Este foarte conștiincios. Asta mă impresionează. Este un învingător, alături de mama sa!”, mi-a explicat Maria Antica, învățătoarea sa.
După o zi, am trecut pe la Codrin ca să văd ce mai face. Am vrut să îl felicit pentru ceea ce el a omis să îmi spună, dar mi-a dezvăluit învățătoarea: că a luat mereu la școală premiul întîi cu coroniță. Nu am mai intrat în curte. M-am răzgîndit. Cred că l-aș fi deranjat. De la poartă am auzit cum cînta la orgă, probabil tot cu un singur deget – „Oda Bucuriei”. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!