Lumea românească

Politica oarbă milă cerșește

Vorbind despre cinste și onoare, multora ar trebui să le roșească obrazul. Mai ales domnilor Ion Iliescu și Mircea Geoană, care țin neapărat să demonstreze că un partid care s-a făcut de rușine (prin corupție generalizată) se poate prezenta lumii cu demnitate. E curată ipocrizie (dacă ipocrizia poate fi curată) să susții că poți curăța un partid de oportuniști punînd în fruntea unui Consiliu de Onoare o Bunicuță Roșie sub mîna căreia s-a iscat, s-a copt și a devenit purulentă marea baroniadă. O ședință a consiliului ăsta musai că seamănă cu celebra reuniune a „famigliilor” din filmul „Nașul” al lui Francis Ford Coppola. încă nu știm cine face parte din numitul consiliu. Or fi pe-acolo și Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc, ori poate Miki Șpagă sau Agathon? Ar putea fi cooptat chiar Adrian Năstase, a cărui prăbușire și demisie au fost stopate tocmai de bunăvoința îngăduitoare a Bunicuței. PSD -ul ăsta în curs de formare răzgîndită, am sentimentul că ține morțiș să redevenim ce-am fost; o adunătură de robi fără identitate, o masă cenușie de „oameni ai muncii”, toți îmbrăcați în aceleași costume gri și rochii de stambă, cu încălțăminte grosolană și scîlciată, uniformizați în limbaj, în gesturi și aplauze la comandă. Imagini foarte cunoscute și dragi lui Ion Iliescu. Asta da europenizare și reformare social-democrată! Cred că domnul Geoană și cei ce l-au ales pe Ion Iliescu în fruntea acestui organism de făcut bancuri cu babe încă neîngropate s-au bazat pe faptul că – datorită atitudinii lui de cloșcă ce-și păzește puii corupți – mai are reputația de „sărac și cinstit”. Poate că în raport cu Năstase, DIP, Mitrea, Oprișan, Mazăre și Sechelariu o fi mai sărac. Mai cinstit, în nici un caz. Și el, dar și Mircea Geoană ne recomandă să „trăim bine”, cum a zis Traian Băsescu. Dar cu zilele altora! E obscen și ridicol să susții cu seninătate că, da, s-au făcut greșeli, avem greutăți, trecem printr-un moment dificil, dar partidul este unit și poate arăta cu degetul gros înspre actuala guvernare, vinovată de toate relele pe care el, PSD-ul, le-a făcut. E o minunată probă de uitare de sine.
Cine este atent la prestațiile publice ale capilor PSD vede cu surprindere cu cîtă virtuozitate a eufemismului falsifică aceștia răul în bine, catastrofa în succes, corupția în exagerări, anchetele în injustiție și ingerințe ale politicului, eșecul în afirmații calomnioase ale Puterii. Această virtuozitate e însă un talent moștenit din vremea cînd scumpirile se numeau „reașezări de prețuri”, concedierile în „reorganizări”, marile mitinguri de pupat tălpile dictatorilor în „manifestări spontane de dragoste față de conducători” etc. Din asigurările date de d-l Geoană poporului telespectator rezultă că PSD-ul are unele lipsuri, dar rămîne o formațiune infailibilă, căreia nu i se poate imputa nimic, aceasta mișcîndu-se glorios și precis după un traseu periclitat doar de greșelile actualei Puteri, el situîndu-se deja cu un picior în posteritate. Este un mod păcătos de a suprima ținerea de minte sau, mai bine zis, conștiințele. Un partid ce se reazemă pe suprimarea conștiințelor e mai mult decît o imoralitate, e o impietate. Orice ieșire la rampă a d-lui Geoană lasă senzația de artificial. Dezbaterile sale politice nu se desfășoară normal, pentru că nu argumentele, judecata nepătimașă, analiza conjuncturilor sînt puse față în față, ci afectele dezordonate de ostilitate față de Putere și „cristalizarea” impenitentă în jurului lui Ion Iliescu, ca fiind singura personalitate capabilă să țină strîns unită gloata de oportuniști, de șmecheri și inși venali. Orice rezervă cu privire la înțepenirea acestuia într-o politică retardată și antieuropeană provoacă convulsii. El e chintesența virtuților naționale și farul călăuzitor fără de care progeniturile îngrășate cu laptele corupției se pot împrăștia sau devora reciproc. Și astfel, toate disputele politice ale PSD eșuează în febrilitate. Nu vreau să mă dau deștept, dar pot asigura pe oricine că oamenii cu tendințe acaparative se vor solidariza cu greu și cu scrîșnire de dinți dacă vor fi somați să se solidarizeze. La prima cotitură se vor situa în altă barcă ce le va fi favorabilă. Pentru că slăbiciunile omenești privitoare la păstrarea puterii sînt nespus de ticăloase; nu-ți dau pace, nici răgaz. Dacă ai urcat spre vîrfuri, acestea îți vor cere și azi și mîine și pururea să te afli mereu sus. Este, cred, o bună explicație de ce se cramponează cu atîta strășnicie de putere oameni ca Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu și toți cei aburcați „în vîrful trebii” de niciunde, dintr-un anonimat ce nu le-a plăcut niciodată. Doar oamenii modești își sondează calitățile și defectele. Cunoscîndu-le, nu se lasă amețiți de înălțimi sociale și renunță dacă împrejurările le sînt nefavorabile, dacă simt în jurul lor neîncredere și nemulțumire. Nu e cazul liderilor PSD, care n-au înțeles mai nimic din cei peste 16 ani de evoluții spre o democrație reală. Demisia nu e o catastrofă, nici un gest rușinos. E admiterea, cu seninătate, a unor încercări eșuate și căutarea unor noi șanse dintr-o altă poziție socială și dintr-un alt punct de vedere. Chiar și înfrîngerea e mai preferabilă decît inerției și înțepenirii pe un soclu ce se clatină. Pentru că o neostoită cramponare de brîul puterii devine nesuferită în ochii oamenilor. O astfel de politică este oarbă și cerșetoare. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!