Ovidiu PAULIUC
Acel celebru „Nu ne vindem țara” este una dintre marile sechele pe care le cărăm în spate. De atunci am mai evoluat, dar prea încet, poate tocmai ca să nu creem valori pe care ar veni alții, hrăpăreți, să le cumpere. Săraci și cinstiți. Numai că ne-a cam ajuns la os. Vrem să vindem și nu cumpără nimeni. Ne gîndim să vindem unor investitori, fie ei și din Burkina Faso. Numai că nici măcar cu farduri groase pe obraz, nu reușim să ne facem mai atrăgători. Iar asta poate se trage și de la faptul că nu știm să ambalăm marfa. Fiindcă și în Occident, ambalajul umblă la psihicul cumpărătorului, și îl face să bage mîna în buzunar. Noroc cu Bram Stoker, că dacă nu scria Dracula, poate că nimeni nu știa de Transilvania sau unde se află România pe hartă. Să recunoaștem că sîntem bogați, dar prost gestionați. Dovadă: unii șefi ai județului se plîng continuu că nu vin investitorii, dar abia dacă mișcă din degetul mic de la picior ca să facă ceva. Bacăul nu se scufundă economic, Bacăul stă liniștit pe loc, în vreme ce alții deja ne-au ajuns din urmă sau ne-au depășit.
Avem extrem de puține mărci cunoscute, nu avem drumuri, nu avem facilități de luat în seamă, nu avem mai nimic din ce ar atrage atenția cuiva dornic să își cheltuiască banii. Dacă un produs este prost, dar bine ambalat, se vinde. Doar o dată. Ei bine, noi nici nu asta reușim. De foarte puțin timp, șefii județului și-au pus mintea la contribuție pentru a găsi ambalajul cel mai potrivit pentru marfa ce o avem de oferit. Așa că nu ne rămîne decît să inspirăm adînc o gură de optimism, și să așteptăm să facem safteaua. Din păcate, o inițiativă generoasă, menită tocmai acestui scop, respectiv Parcul Industrial de la Hemeiuși, încă nu a dat roadele scontate, dar are termen un an ca să se facă știut. Deja, jumătate din termen a trecut și la HIT este, parcă, prea multă liniște.
Evident, pînă nu corectezi problemele de acasă n-ai să poți „vinde acasă-ul” altora. Și sînt atîtea de corectat, că mai bine stăm și plîngem unii pe umărul altora, că ne cam pricepem la asta.
Ar trebui să îi convingem pe străini că avem ce vinde așa cum brutarul se străduie să-și convingă cumpărătorii că pîinea de astăzi este la fel de bună, dacă nu mai bună ca aceea de ieri. Pînă acum, am scos în față creierele, sportivii, orfanii, țiganii, lenea, fetițele, căpșunarii. Cu acestea ne-am făcut un brand care nu spune nimic convingător. Și nici măcar o mînă de chinezi, din tot miliardul cîți sînt ei, nu au rămas pe meleagurile noastre, deși am încercat să îi convingem că Stofe Buhuși sau alte întreprinderi sînt frumos ambalate. O altă problemă este că și ceea ce am reușit să vindem am vîndut pe bani puțini, sub prețul pieței, de parcă erau lucruri de furat.
Peste tot în lume se pune tot mai mult accent pe brand, simbolul care te vinde. Noi nu avem așa ceva. A vinde tot și a nu mai păstra nimic este o prostie, mai ales dacă vorbim de resurse importante. Patriotismul economic, fie el și local, nu trebuie însă neapărat purtat ca un stindard, că nu ne alegem cu nimic. Și totuși, probabil că cel mai bun ambalaj pentru ce avem de oferit sîntem noi înșiși. Sau, mai bine zis, ceea ce avem în cap. Așa că, dacă vreți un Bacău mai bun, găsiți alți locuitori. Sau ne trebuie alți conducători? pune tot mai
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.