Observatorul astronomic „Victor Anestin” a găzduit, ieri, un public destul de numeros dornic de a urmări pe viu cel mai important eveniment astronomic al anului 2006. Un grup de 30 de elevi reprezentanți ai colegiului național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, precum și pasionați de astronomie băcăuani, așteptau, sub îndrumarea muzeografilor Maria Velea și Oana Adam, începerea eclipsei parțiale de Soare. Din păcate, vîntul a adunat norii, astfel că fenomenul a putut fi urmărit sporadic, doar atunci cînd cerul se degaja pentru cîteva minute. Observatorul a pus la dispoziția amatorilor două lunete, prin care s-a văzut bine doar începutul eclipsei. Pe măsură ce norii groși au acoperit cerul, entuziasmul a dispărut cu repeziciune, la ora 14.00, în faza de maxim a eclipsei, curtea instituției fiind goală, doar trecătorii ocazionali prin incinta Observatorului cerînd detalii sumare despre posibilitatea de urmărire a fenomenului pînă la sfîrșit. Apariția primelor picături de ploaie, în jurul orei 14.10, l-a determinat pe Florinel Nechita, șeful secției de la „Planetariu”, să dispună retragerea instrumentarului în interiorul Observatorului, pentru a nu periclita integritatea acestuia, pînă la ora 15.10, cînd fenomenul a luat sfîrșit. Paradoxal, la scurt timp după încheierea fenomenului, norii s-au risipit pentru o perioadă ceva mai lungă. Pentru băcăuani rămîne totuși bucuria de a fi martorii unui important eveniment astronomic al secolului XXI. (Adrian George AGAFIȚEI) iBhFinh7Z‰îŕ nš ššnš0g÷+ň–>3!hň–7Zxî nš ššnš0g÷+ň–>3!hň–7Zxî Helvetica-R nš ššnš0g÷+–—>3!h–—7Zxî bhfhÎh^h7Z‰îŕ
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.