Schimbarea la față

Administrator

„Elan nestins către adevăr!”

„Credința că adevărul e unic și că tu
ești posesorul său este rădăcina cea
mai adîncă a răului în lume” (Max Born)

Astăzi (de fapt cam dintotdeauna) sînt „la modă” aprige dispute și dezbateri despre adevăr – adevărul, de exemplu, despre „revoluție”, adevărul despre cum a „mierlit-o” cutare ori cutărică și, de ce nu, adevărul despre cum au prins „seu” hoții noștri cei de toate zilele și… partidele! Greu mai iese la iveală bietul adevăr! Vom trăi oare vreodată clipa cînd sărmanul adevăr să nu mai umble cu capul spart? Cîți au murit, în vremuri, pentru stropul necesar de adevăr, cîți au fost schingiuiți, arși pe rug, gazați, împușcați, zidiți de vii la temelia palatelor minciunii!… Și totuși, după atîta tragedii, lumea, prin oamenii săi… adevărați nu încetează a năzui spre adevărul adevărat, că de minciună ni s-a acrit!
în anii „de după…”, sub ochii noștri au crescut și-au ajuns „putrezi de bogați” o seamă de „bipezi” care s-au „orientat” și au știut… să tragă „condeiul”, vorba lui Pristanda, numai că murdar condei, nene Nelule!… Miliardari din banii cui, pe spinarea cui!? Firește, din vlaga acestei țări, tot mai vlăguite, dar domniile lor „cumetrii”, după ce au furat ca-n codru pozează în îngerași, nici usturoi n-au mîncat, nici boturile nu le miors! Și vine dumneaei „tanti justiția” (plină și ea de multe bubițe!) și cată să afle adevărul, de ani și ani tot sapă, dar întîrzie să dea de… apă, de izvorul curat al adevărului adevărat! Mai nou, pare că ceva-ceva se mișcă, dar cît de silnic, cît de poticnit și anemic! Spectacolul demascării și aducerii la „bară” a tîlharilor seamănă a farsă, a praf azvîrlit în ochii lihniților, ai celor atît de mulți, de săraci și triști și fără de speranțe! Teamă mi-e să nu se instaleze lehamitea generală peste vajnicii noștri căutători de adevăr și să se ajungă, a cîta oară, la înțelepciunea proverbului, ăla cu ce-a intrat pe gura lupului e bun mîncat, și „lupii”, corupții și vampirii noștri să rămînă să-și savureze pe tot restul vieții halca de avuție ruptă din carnea nefericitului popor! De ce, Doamne, ai îngăduit atîta nedreptate pe pămîntul Tău sfințit cu oceane de lacrimi de fiii tăi numiți „sarea pămîntului”?! Ce întrebare!…
în „epocile de tranziție”, așadar în perioadele să le spunem mai tulburi ale omenirii, cînd se primenește „atmosfera” mondială, întru exorcizarea răului și lapidarea de otrepe proliferează, culmea, parcă prin „generație spontanee”, șarlatanii, potlogarii, pedagogii în șiretlicuri și viclenii, profeții mincinoși, ei bine, învîrtiții, ciorditorii, panglicarii scoțînd din spurcatele lor guri (unde ești, Eminescule!) vorbe mari și sacre, negustorii de idealuri, toate aceste scursori ies ca păduchii în frunte, se încîrdășesc în haite, mafii, clanuri, cluburi, pasămite „filantropice”, desfigurînd chipul imaculat al adevărului. Se pune întrebarea, oameni buni: ce facem, lăsăm istoria la cheremul derbedeilor sau ne luăm inima-n dinți și trecem la atac întru salvarea adevărului?! Pînă cînd vor abuza ei, groparii luminii, de răbdarea noastră? Să nu trăim în deșarta iluzie că hoții vor renunța de bună voie la „fruptul” jefuit din avuția mult-puțină a umilului anonim! Neiertată ne va fi greșala de-a îndura la nesfîrșit neobrăzarea fariseilor bătîndu-și joc de adevărurile noastre în numele schimonositului lor surogat de adevăr!
Adevărul adevărat, cum-necum, va ieși el, în cele din urmă, la suprafață, ca untdelemnul deasupra apei, dar atenție, oameni ai lui Dumnezeu, această simbolică „victorie” să nu fie tardivă, că amarnic e sentimentul prea-tîrziului! în războiul împotriva minciunii armistițiul nu are ce căuta! Fiecare dintre OAMENII – OAMENI trebuie să fie un elan nestins către adevăr… (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.