Varietăți critice

Poezie cu glosar

Constantin CĂLIN

Domnișoara Violeta Savu, o bibliotecară, autoarea volumului de versuri „Atocmiri”, pe care îl prezint azi, nu-i dintre bărbătoasele noilor promoții de poetese. Nici dintre cele în stare de orice ca să atragă atenția asupra lor. Am portretizat-o fugitiv cu doi ani în urmă, la debut, și datele au rămas aceleași: „Față inocentă, trup mic, voce scăzută, mătăsoasă. Alura ei exprimă modestie și cumințenie. Doar ochii au îndrăzneli interogative și mirări adînci”. Cînd o compari cu colegele sale de generație, primul lucru care face diferența e discreția. Nu că nu i-ar plăcea să vorbească despre sine, – în fond pentru asta scrie. Vrea, dar fără să strige în gura mare și fără să se exhibe. Și atunci încearcă s-o facă într-un mod acoperit, folosind cuvinte din epoci revolute, despre care, probabil, crede că i s-ar fi potrivit mai mult decît cea actuală. Rostul lor în poeziile sale e similar cu cel al podoabelor de pe canavalele unor țesături medievale. Sînt semne evocatoare de „povești” intime și ocazii pentru reverii. Subiectivă, sentimentală, valorizarea lor degajă o întrebare: care-i fondul sufletesc aflat sub fiecare dintre ele? în locul unui răspuns pripit, imaginați-vă o domniță din vremuri trecute deschizînd prima dată sipetul mamei sale. Sau, mai simplu, imaginați-vă o adolescentă din timpuri mai apropiate care dă întîmplător peste săculețul cu mostre păstrate de bunica sa și visează rochii, multe rochii. Fata e singură, curioasă, exaltată. Sipetul și, respectiv, săculețul d-rei Violeta Savu sînt dicționarele, la care apelează din alte rațiuni decît „neajungerea limbii”. Paradoxal, ea nu caută ce-i trebuie, ci-i trebuie ceea ce găsește. Eu, de pildă, deschid dicționarul întotdeauna cu un scop precis: pentru o definiție, o sinonimie etc. Pentru ea dicționarul e (ca să mă păstrez în sfera analogiei de mai sus) atît lădița cu minuni, cît și o navă pentru croaziere imaginare. Orice termen poate fi un port, cînd cauți cuvinte pentru „atocmiri”. Ce sînt acestea? Potriviri la nivelul structurilor și al comportamentelor, ca în poezia intitulată așa: „Eu sînt o piatră / plîng sînge / cu tine, cînd o lovești”. Lucrurile devin, deopotrivă, simple și complicate. Simple întrucît e clar că pentru exprimarea anumitor stări trebuie un anumit lexic. Complicate, dacă vrem ca acel lexic să fie alcătuit din „cuvinte bătrîne” (arhaisme) și regionalisme. Or, d-ra Violeta Savu pentru acestea a optat. în timp ce unii (cei mai mulți) trec indiferenți pe lîngă ele sau le evită, pe ea (fire studioasă, potolită) o atrag, îi sugerează gesturi și o descătușează. Combinații de materiale lingvistice rare, „atocmirile” sînt modul său propriu de a depăși pudoarea și de a vorbi aparent liber despre doruri, îndemnuri, elanuri, așteptări, – mai ales de așteptări. Prin urmare i se pare mai sugestiv să spună „cesnic” în loc de „retras”, „highidiș” în loc de „scripcar”, „dulf” în loc de „delfin”, „peleag” în loc de „imensitate” etc. Impresia, ca să nu zic iluzia sa e că acestea îi intensifică mesajul: „Am însetat./ Aștept să-mi scoți din fîntînă/ Chituși (ramuri înflorite – n.m.) de mere domnești”. Dacă îi accepți „codul” (pattern-ul), îi dai dreptate; dacă nu, declari că totul e rebus. Categoric, lexicul ales de d-ra Violeta Savu pune probleme de receptare. în mod ideal, ar trebui ca eu, cititorul, să intuiesc imediat înțelesul cuvintelor, fără a căuta explicații la subsol, fără substituiri și „traduceri”. Poezia cu glosar are însă deliciile ei, atît pentru cine o compune, cît și pentru cine o citește. Arhaismele și regionalismele au arome excitante pentru cei cu deprinderi livrești. Aceștia – sînt sigur – vor aprecia „rețeta” d-rei Violeta Savu, poetă cu respirație scurtă, dar sigură, de un rafinament cert, căreia îi plac termenii ce denumesc corali, pietre prețioase, flori. Meritoriu e faptul că le simte („Ca un coral – piele-de-înger/ De mi-ai săruta genunchii/ cu încîntec (fermecată – n.m.) aș prinde în tine/ Lacrima lunii”) și le combină inteligent, cu gust, ca în această aplicație de roșu pe roșu: „Un ghisor (mărgea roșie – n.m.) fierbinte înroibat de dor”. Deși, cel mai adesea, aflată la limita exiguității, poezia d-rei Violeta Savu (poezie de „jeune fille” și prea puțin de „jeune femme”, supravegheată, meșteșugită) compensează lipsa cantității prin calitatea cîtorva notații, dintre care cea mai remarcabilă prin acuitate e următoarea: „înflorire de mai peste miriști./ Tăcere/ Deasupra mea, inorogi/ coseau iarba”. Putea, firește, să zică „îngeri”, dar fabuloșii „inorogi” se acordă mult mai bine cu psihologia sa actuală. Carte cu și despre secrete personale, „Atocmirile” sînt menite să provoace curiozitatea față de un om, care – întîmplător – e chiar aproape de noi. sale e similar cu cel al podoabelor de pe can

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!