Punctul pe „i”

Franco-afoni la noile reguli ale democrației europene

Catinca PIPER

Franța este una dintre patriile pionierilor capitalismului liberal (1789), dar și patria unei culturi, fostă glorioasă, aflată în evidentă pierdere de teren. Zonele francofone se „cumpără” acum contra sprijin politic la integrare (Bulgaria – țară francofonă!) sau contra altor servicii. Forța economiei franceze s-a diminuat și, odată cu ea, și impactul culturii acestei națiuni. Mai mult, odată cu încheierea perioadei moderne (1950), Franța – leagănul cartezianismului, raționalismului și a scientismului – cedează locul central în știință civilizației anglo-saxone. Engleza devine limba afacerilor și a științei în întreaga lume.
Cu doar o jumătate de secol în urmă, francezii erau pionieri activi ai integrării europene, ei asumîndu-și și misiunea pacificării Europei prin cooperare economică activă cu dușmanul abia înfrînt – Germania. Dar, în ultima perioadă constatăm că francezii nu (mai) agreează pe deplin concurența și libertatea de circulație a forței de muncă. Uneori, la nivelul clasei politice conducătoare ideile reformiste de reducere a șomajului și de liberalizare a pieței muncii pătrund, sînt acceptate și se adoptă legile necesare, dar mentalitatea paternalistă sindicalo-socialistă-studențească reacționează agresiv. Și cine poate fi mai revoluționar în apărarea unor privilegii care îi privesc direct decît tinerii, studenții și chiar sindicatele mature? Desigur, unii conexează spiritul „revoluționar” din aceste zile (eu l-aș numi anarhist) cu acela din mai 1968. Atunci studenții vroiau libertăți spirituale, dar acum anarhiștii tineri vor protejarea unor avantaje materiale într-o lume tot mai incertă pentru toți.
Cred că întîmplările cu tente și cauze rasiale, alienante sau de sărăcie își extrag cauzele din sistemul de educație, care a generat o clasă politică slabă. De reținut că principala revendicare a luptelor din mai 1968 era reformarea sistemului educațional francez, anchilozat și neperformant. Se vede că reformarea a fost incompletă și insuficientă. Desigur, pentru politicieni a fost mereu mai ușor să obțină voturi pe teme de orgoliu național, naționaliste chiar, cu neglijarea problemelor economice, dar aceste lucruri se răzbună în timp. Astfel, francezii nu au agreat ideea (anglo-saxonă) a globalizării și au avansat ideea „franceză” a mondializării. Adică, dacă nu sîntem noi buricul pămîntului, atunci pereat mundus. Clasica rivalitate a francezilor față de SUA are ca rezultat neimplicarea lor în problemele globale reale pe măsura dimensiunilor acestui proces, consecințe negative care sînt acum mai dur receptate de tinerii francezi.
Etnocentrismul francez a răbufnit, recent, la o ședință a ONU, unde un diplomat francez se adresa auditoriului în limba engleză. Ca reacție, președintele Chirac și delegația sa au părăsit sala în numele dreptului la „diversitate culturală”. Același etnocentrism și naționalism francez au făcut ca, în cadrul UE, Franța să promoveze conceptul de „o Europă a națiunilor” (concept preluat automat, pe atunci, de premierul Adrian Năstase), în contrasens cu conceptul european de „o Europă a regiunilor”. Ne aflăm în fața unui contraexemplu nefast pentru ideea de integrare: francezii nu vor Constituție europeană, nu vor liberalizarea pieței serviciilor și nu vor libera concurență. Se pare că soluția pentru o integrare europeană reală și general-benefică rezidă în continua extindere a granițelor Uniunii. Nu de alta, dar finul spirit francez pare tot mai surd la generoasele principii ale democrației, toleranței și integrării paneuropene.
P.S.: Lecturarea acestui articol de către un francofil ar putea genera impresia că subsemnata este o adversară feroce a culturii și limbii franceze. Mă grăbesc să precizez că nu am fobii și folii legate de o cultură sau alta. Dimpotrivă, încerc să fiu neutră, critică și… imparțială. Coroborînd criticile adresate naționalismului francez cu o altă afirmație a mea cum că „franceza este limba Franței, germana este limba Europei și engleza este limba lumii”, mă simt datoare să atrag atenția și asupra riscurilor pe care le incumbă naționalismul german, atitudinea relativ negativă a populației germane față de cei care nu cunosc limba germană. Notez aici observația făcută de Luminița Marcu referitoare la contextul în care s-a desfășurat recentul tîrg de carte de la Leipzig: „Tot la capitolul curiozități aș adăuga și o evidentă reacție de neplăcere la auzul limbii engleze, în magazine ca și în tîrg, absența broșurilor și a indicațiilor turistice în engleză, obiceiul de a ți se răspunde cu obstinație în germană” (Suplimentul de cultură, nr. 69). Fără a dramatiza, cred că pe agenda Uniunii Europene ar trebui să se introducă de urgență o discuție generală despre comunicare, atitudini, respectul celuilalt etc. urmată de măsuri de ordin educațional, politic și juridic. Altfel, riscul disoluției proiectului paneuropean și al apariției unor tensiuni și confruntări intra-europene se poate transforma în triste realități.ceptate și se adoptă legile nec

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!