Copii sacrificați pentru bani

Administrator

O fetiță de 14 ani se află în comă și medicii nu-i dau nici o speranță de supraviețuire. O alta, de 13 ani, a fost băgată în spital de un tînăr de 18 ani și a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Deși nu există nici o legătură între cele două cazuri, ele au ceva în comun. Cu certitudine, fetele nu ar fi ajuns în această situație dacă nu ar fi fost abandonate de părinți. Din cauza sărăciei, dar și a indiferenței față de soarta propriilor copii, părinții au plecat în străinătate să lucreze și au uitat complet de existența acestora. De cînd le-au părăsit, nu s-au învrednicit nici măcar să dea un telefon, să vadă de soarta lor.

„De ani de zile, nu ne-au dat un telefon”

Zilele trecute, Adina B., elevă în clasa a VII-a la o școală din Bacău, a fost lovită cu pumnii și picioarele în fața unității de învățămînt de un fost elev al acesteia, în vîrstă de 18 ani. Victima a fost internată imediat în spital și a necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale. Din fericire, agresorul nu i-a cauzat leziuni și nici traumatisme. Dar fata trăiește de mai multă vreme o copilărie traumatizantă. Ea și alți doi frați ai ei au fost abandonați definitiv de părinții lor, de ani buni. „Tata a plecat în Grecia acum șase ani, iar mama, de mai bine de doi ani. Nu ne-au lăsat în grija nimănui. Avem o mătușă, căreia i s-a făcut milă de noi și ne-a luat la ea. Dar nu numai pe noi. Mai are patru copii, de la o altă soră, și unul de-al ei. Sîntem opt. De toți se îngrijește ea. Locuim în apartamentul ei cu două camere. De cînd s-au dus în Grecia, părinții noștri nu ne-au trimis nici un ban. Nu ne-au dat nici măcar un telefon, ca să vadă ce facem”, ne-a povestit Bianca C., de 16 ani, sora mai mare a Adinei.

Abandonați, copiii intră în tot felul de încurcături

Copleșită de greutățile care apasă pe umerii ei, mătușa celor două fete nu mai are timp să se ocupe de supravegherea lor. în consecință, ele au început demult să intre în tot felul de încurcături. Cadre didactice de la școala la care învață Adina ne-au spus că în urmă cu un an aceasta ar fi plecat de la mătușa ei, la cel care a agresat-o recent și că ar fi stat la el mai multă vreme. Pînă la urmă, ar fi renunțat la el, dar între timp tînărul s-ar fi încurcat și cu sora ei, Bianca. „Mie, Adina mi-a spus că sora ei a lipsit o noapte de acasă și că ar fi dormit la cel care a bătut-o pe ea. Acesta ar mai avea o iubită. Ea ar fi aflat de la Adina despre relația lui cu sora ei. Atunci, el a venit la ea să-i ceară socoteală. Toate acestea sînt consecința faptului că au fost abandonate de părinți. Mătușa lor se străduiește să le asigure condiții cît mai bune, dar este foarte dificil să te ocupi de opt copii. Oricum, vor fi dați toți în grija ei”, ne-a declarat Elena Andronache, asistenta socială a Spitalului Județean de Pediatrie. Și medicii consideră că „vinovați sînt numai părinții” de situația în care au ajuns cele două fete.

în comă, fără nici o șansă

Cel de-al doilea caz este și mai dramatic. Daniela B., de 14 ani, din Buhuși, a fost internată în urmă cu aproape o lună. De aproape doi ani, fetița a fost lăsată în grija unei surori mai mari, în vîrstă de aproximativ 24 de ani, care este bolnavă de tuberculoză. Părinții lor au plecat la muncă în Italia. între timp, însă, sora mai mare a născut un copil, în urma unei relații de concubinaj. Din cauză că nu a mai avut timp ori, pur și simplu, pentru că nu a interesat-o soarta surorii ei, tînăra mamă nu s-a mai ocupat de aceasta. Ba, mai mult, nu numai că nu a avut grijă de ea, dar a și lovit-o. „Eu am văzut fetița cum arată. Pot spune că este bătută de sora ei. Avea urme de violență. Era vînătă la gură și pe față. Sora ei mi-a povestit că vineri noaptea fata a început să urle și să plîngă. I-a spus că o doare burta, dar, în loc să o ajute, sora ei a început să o plesnească peste față”, ne-a declarat, la vremea respectivă, Elena Andronache. Cînd a văzut că lucrurile se agravează, sora mai mare a dus-o pe fetiță la Spitalul Buhuși. De aici, în aceeași noapte, a fost transportată la Chirurgie Pediatrică și apoi la Spitalul Județean de Pediatrie. Pentru că starea fetiței era foarte gravă, medicii de aici au decis trimiterea ei la Iași. Fetița a fost examinată și de un medic ginecolog, care a constatat că ea a fost deflorată cu mult timp înainte. Poliția Buhuși a stabilit că fata a avut un contact sexual, din joacă, la vîrsta de nouă ani, cu un coleg de școală care avea atunci 12 ani. După mai multe investigații, medicii de la Iași au concluzionat că Daniela are meningită tuberculoasă. „Este în comă. A venit și mama ei din Italia, dar degeaba. Fetița nu mai are nici o șansă”, a mai spus Elena Andronache.

Numeroase cazuri similare în județ

Situația în care se află cele două fetițe nu este, din păcate, una singulară. Mii de copii din județ sînt lăsați în grija bunicilor, unchilor sau mătușilor, în vreme ce părinții lor încearcă să cîștigă o bucată de pîine mai bună prin alte țări. Inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu spune că situațiile în care copiii sînt lăsați în grija rudelor sînt dintre cele mai fericite. „Nu de puține ori se întîmplă ca acești copii să fie lăsați în grija vecinilor, prietenilor de familie sau chiar în grija fraților mai mari. Copii care nici nu au pășit bine pragul adolescenței se trezesc dintr-odată cu o responsabilitate enormă, care le este pusă pe umeri fără voia lor”, spune Brîndușa Popescu. Numărul exact al copiilor lăsați în voia sorții nu este, însă, cunoscut cu exactitate. Diana Aprodu, consilier de specialitate în cadrul Centrului de Asistență Psihopedagogică Bacău, spune că, în acest moment, se află în derulare o acțiune de inventariere a acestor copii, în care sînt angrenate mai multe școli din județ. „Motivele care stau la baza separării temporare a părinților de copii, prin plecarea acestora în străinătate, sînt, evident, economice. Primii care au, însă, de suferit din cauza acestui lucru sînt, în mod evident, copiii. în educația lor se produc rupturi care nu vor putea fi reparate niciodată fără să lase urme în psihicul și în comportamentul lor”, este de părere psihologul Diana Aprodu.

Răspunzători sînt, în primul rînd, părinții

La rîndul său, psihologul Lucica Dandu, inspector școlar pe probleme de învățămînt special, este de părere că primii copii care prezintă un risc de deviere comportamentală sînt aceia care nu îi au lîngă ei pe ambii părinți. „Este vorba, în primul rînd, de acele familii unde unul sau chiar ambii părinți sînt plecați la muncă în
străinătate. Copiii aceștia sînt lăsați în grija unor bunici sau a unor
rude care nu reușesc să aibă destulă autoritate în fața lor. Nu o dată, bunicii cărora li s-au lăsat în grijă patru, cinci nepoți s-au trezit cu reproșuri de genul «Cu ce drept îmi ceri socoteală!? Nu ești mama sau tatăl meu»”, spune Lucica Dandu.
Una dintre soluțiile pe care psihologul Lucica Dandu le vede pentru
rezolvarea acestei probleme este consilierea psihologică atît a
copiilor, cît și a părinților. „în condițiile în care părinții sînt departe de
casă, cei care au în grijă astfel de copii ar trebui să nu se sfiască să
ceară ajutor. O bunică sau un bunic care se plînge zilnic că pe lîngă treburile pe care le are pe cap mai trebuie să aibă grijă și de nepoți, nu va face decît să îl facă pe copil să ducă în altă parte, unde crede că va găsi mai mult sprijin și înțelegere. Nu e mai puțin adevărat că și cadrele didactice ar trebui să aibă o atitudine diferită față de acești copii. Pînă și faptul că îi reproșezi unui copil că nu se comportă așa cum trebuie, pentru că nu are lîngă el o mamă sau un tată care să îl țină din scurt, îl poate afecta. Solicitarea ajutorului unui specialist nu trebuie să fie, în astfel de cazuri, o dovadă de slăbiciune”, conchide Lucica Dandu. (Elena ȚINTARU, Elena SOLOMON)lul Buhuși. De aici, în aceeași noapte, a fost transportată la Chirurgie Pediatrică și apoi la Spi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.