Un incendiu izbucnit la fabrica de hîrtie Letea, sîmbătă, a fost catalogat de patronul Dumitru Sechelariu drept intervenția unei mîini criminale, care vrea să-l distrugă cu orice preț. El a legat incendiul de faptul că, în urmă cu numai două săptămîni, o altă persoană rămasă neidentificată a încercat să saboteze una dintre mașinile fabricii. Deocamdată, pompierii militari nu au stabilit cauzele care au dus la producerea incendiului.
Băcăuanii care locuiesc în imediata vecinătate a producătorului de hîrtie spun că, în jurul orei 20.00, cerul era înroșit deasupra fabricii, iar aerul era de nerespirat, din cauza fumului gros. Pe la nouă fără douăzeci, au venit trei mașini de pompieri care au intrat pe Poarta 1 a societății. „Noi credem că focul a izbucnit în jurul orei 19.30, dar nu a putut fi observat. Există în societate doar un singur pompier, care, depășit de situație, a dat telefon la pompieri. Mașina din fabrică nu a pornit. Iar cînd s-a reușit punerea ei în funcțiune, a rămas fără apă în zece minute. în foarte scurt timp, au venit trei mașini de-ale pompierilor și s-au apucat să stingă flăcările”, ne-au declarat surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. în jurul orei 21.20, la sediul fabricii Letea se aflau toți directorii societății. Relu Damian, președintele Clubului Letea, ne-a declarat, la poarta fabricii, că au ars 120 de role de hîrtie, iar pompierii vor supraveghea în continuare zona. „Au fost evacuate, în primă fază, o sută de role de hîrtie igienică brută, iar la lichidarea incendiului s-au mai evacuat alte 180 de role, fiind antrenat în această acțiune și personalul agentului economic. O rolă de hîrtie igienică brută cîntărește între 130 și 160 de kilograme”, au precizat ieri, într-un comunicat transmis redacției, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Maior Constantin Ene” din Bacău. Fumul incendiului a putut fi simțit pînă la fosta Curte de Apel, de pe strada Ștefan cel Mare, iar ora de producere a dezastrului nu a fost stabilită încă de pompieri.
Dumitru Sechelariu acuză o mînă criminală
„Condițiile care au făcut dificilă intervenția au fost prezența fumului dens și a compușilor chimici nocivi și cantitatea mare de materiale combustibile depozitate pe unitatea de suprafață . în plus, a existat pericolul ca incendiul să se extindă și la alte spații de depozitare”, mai spun cei de la ISU Bacău. în cursul dimineții de ieri a fost constituită o comisie, formată din pompieri, polițiști, procurori și reprezentanți ai firmei, care urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul. Dumitru Sechelariu, patronul fabricii Letea, era sîmbătă seara ferm convins că la mijloc nu este lucru curat. „Sînt sigur că este vorba despre o mînă criminală. Acum două săptămîni, cineva a mai încercat să desfacă două vane, de la mașina 11, dar nu am reușit să stabilim cine anume a fost. A fost anul în care Letea a mers cel mai bine. Cineva vrea cu tot dinadinsul să mă distrugă”, de-a declarat omul de afaceri Dumitru Sechelariu. Anchetatorii spun că vor putea face publice rezultatele cercetărilor abia în două-trei zile. (Florin NISTORESCU, Florin CRĂCIUN) Helvetica-R mijloc este vorba de o mînă criminală n el spune că, în urmă cu numai două săptămîni, s-a încercat sabotarea
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.