Comisia de atestare a administratorilor asociațiilor de proprietari din municipiul Bacău nu are, în aceste zile, obiectul muncii. Chiar dacă edilii locali anunțaseră că de la 1 aprilie va începe atestarea administratorilor asociațiilor din Bacău, membrii comisiei desemnate de Consiliul Local nu au pe cine lua la verificat. „Ca să putem începe verificările ar trebui să avem solicitări din partea comitetelor asociațiilor de proprietari din oraș. Ori, pînă acum, comisia nu a primit decît două dosare de atestare ale administratorilor. Așteptăm solicitările asociațiilor de proprietari și, în momentul în care vom avea cinci dosare, membrii se vor întreuni pentru a lua o decizie în ce-i privește pe administratorii vizați”, explică viceprimarul Constantin Scripăț.
Dosarele administratorilor ar trebui să cuprindă un cazier judiciar, o caracterizare din partea președintelui asociației, informații legate de activitatea candidatului, o notă informativă de la cenzori, pentru candidații care au fost administratori de asociație, dar și date despre debitele la furnizor ale asociației și numărul apartamentelor deservite de asociație. Conform legii, administratorii ar trebui să aibă și un curs în specialitatea de administrație publică, mai ales că în ultima perioadă școlile din oraș și-au adaptat oferta la acestă necesitate.
Toți administratorii vor fi luați la puricat
în Bacău sînt aproape 200 de administratori de asociații și absolut toți vor susține evaluare pentru atestarea pe post. Un asemenea concurs a fost organizat ultima dată în vara anului 2003, cînd aproximativ 40 la sută din cei ce sunt angajați ca administratori la asociații au trecut prin fața comisiei de atestare și au luat examenul. Chiar și așa, însă, administratorii atestați vor trebui să susțină, din nou, concurs.
Oamenii primăriei vor verifica în ce măsură există nemulțumiri ale locatarilor la adresa administratorilor, dacă administratorii merg în teren să afle care sînt problemele locatarilor. Totodată, nu lipsită de importanță va fi și valoarea datoriilor pe care asociațiile de proprietari le au la furnizorii de utilități. „Percepția în rîndul locatarilor va fi unul dintre criteriile determinante în atestarea administratorilor. Și asta, pentru că nu vrem să menținem în funcție acei administratori care nu s-au implicat deloc în problemele locatarilor și au rămas ani de zile la asociații doar pentru că acolo era un loc călduț”, a spus viceprimarul Bacăului. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.